vineri, 5 octombrie 2012

România e de căcat!

  
Mă plimbam într-o miercuri prin Băneasa Shopping Mall, ca o piţipoancă ce nu sunt (fac pariu ca nu aţi observat negaţia)... şi cum mai aveam jumătate de oră până începea filmul nostru obişnuit de matineu... zic hai să aruncăm o privire aşa, să ne infuzăm puţin cu nişte highlife, că prea stăm închişi în casă, ca nişte antisociali şi sociofobi ce suntem şi ne mândrim cu asta (mai mult eu).


Aşadar am purces la a pune stângul în faţa dreptului, pe culoarele lucioase din mall, admirând vitrine şi sondând dacă era cazul şi câteva magazine. Astfel, am intrat la Geox... şi am ieşit. N-avea rost. Nişte scumpeturi din cale afară de neimpresionante. Am trecut apoi pe la Bata. Când am văzut că are 50 metri pătraţi cu tot cu suprafaţa vânzătoarei... zic, eheeei taică... te crezi la Roma Est la centrul comercial, unde ai nevoie de maşinuţă de golf ca să explorezi tot magazinul... Oricum erau nişte ciudăţenii pe care nu îmi amintesc să le fi văzut în Italia (ceea ce este valabil şi pentru H&M sau Celio... de ce la noi ajung numai porcăriile?).

Ajungem apoi pe la New Look. Văzusem eu pe facebook că au avut nuşce oferta la jeanşi, cumperi o pereche şi primeşti două (nu identice). Eram curioasă de modele. M-am lămurit repede. Ei când zic jeanşi, se referă la chestiile alea (întâmplător făcute din denim) de culori zgubilitice, de la verde praz, la fuchsia în dungi, evident în model pană, sau cum dracului îî zice. Ştiţi la ce model mă refer, ăla în care blugii sunt complet mulaţi de sus până jos, de mă întreb cum reuşeşti să bagi piciorul, dacă diametrul cracului e fix cât glezna. Ca să nu mai vorbim de faptul că purtaţi de o tipă average, nu prea înaltă, şi cu un dorsal nu prea lucrat la sală... alături de superbii şi eleganţii balerini... deja ai o imagine mult prea horror pentru mine. Vreau să revină moda evazaţilor purtaţi la tocuri, atunci când toate urâtele arătau bine. Că aveai curul mare, că aveai picioare strâmbe, băgai nişte evazaţi băţoşi, îţi luai cizme cu toc şi automat şi indubitabil arătai bine. Acum, până şi frumoasele arată naşpa.

Dar să revenim la New Look.
Deloc impresionată, zic, de jeanşi... mă duc la pantofi. Unde descopăr chestii acceptabile, nişte tocuri mişto, materiale ok, culori normale de oameni sănătoşi la cap... dar cam scumpuţe îndrăznesc să zic. Nu mă dădeau pe spate cu calitatea... nu vorbim de Prada aici... aşa că, nişte pantofi de genul ăsta... să coste 179 lei... parcă nasul meu zice pas.



Totuşi mi-a rămas gândul un pic la ei... că veneau bine şi pe piciooooor, erau şi comooooozi, moooooi... dar totuşi 179??? Psihologic aşa, aş fi dat 140, hai 150... Dar 179 e de fapt 180, care se apropie mai mult de 200 decât de 100. Deci să mai stea acolo... măcar până la reduceri, hehehe!

Dar vai! Ochii mei! Ce mi-a fost dat să văd astăzi! Pe site-ul New Look United Kingdom! Pantofii!!! Acei pantofi! Să analizăm poza:


Preţul standard 30 lire (să nu ne încurcăm în virgule). Lira sterlină nu e decât 5,6 lei. Deci pantofii la preţ standard în UK costă 168 lei, din start mai ieftini ca în România. Acum sunt reduşi la 20 lire. Adică 112 lei. În România sunt în continuare 179 lei. În acest caz (al doilea adică, cu ei la reduceri) de ce m-aş duce în Băneasa.... şi nu i-aş comanda direct de pe site? Transportul în România e 9 lire. Adică preţul final al pantofilor ar fi 162 lei, cu 17 lei mai puţin ca în Băneasa. Tadaaa!!! Nu mai zic că io sunt şmecheră şi îi comand cu livrare în Italia (că trebuie să mă duc pe acolo luna viitoare) şi am doar 5 lire transportul. Ăsta e un bonus!

Revenind. În ce căcat de ţară trăim? Nivelul de trai în UK este unul din cele mai ridicate din Europa. Ce salarii au englezii şi ce salarii avem noi? Au ajuns să coste pantofii mai mult la noi??? Păi, uite aşa de ambiţioasă a dracului ce sunt eu, dacă ma hătărăsc să-mi iau pantofii ăştia, NU mă voi duce în Băneasa. Uite-aşa! Nu ştiu cine face preţurile, nu cred că sunt impuse de la firma mamă, pot doar să presupun că sunt fixate de fomiştii de la noi. Pe care fomişti îi invit să mă pupe într-o parte dorsală, io nu le fac vânzare... şi din partea mea pot închide şi magazinul, că oricum e degeaba! Am zis!