Festivalul George Enescu - "Lohengrin" de Richard Wagner

   

Unde: Opera Naţională Bucureşti

Cum: Festivalul Internaţional George Enescu ediţia XX, seria "Spectacole de operă şi balet"

Când: sâmbătă, 3 septembrie, ora 19:00

Ce: premiera operei "Lohengrin" de Richard Wagner

Nu pot să fac un review adevărat, o dată pentru că nu mă pricep şi a doua... dacă vreţi review, găsiţi pe net. Nivelul meu de înţelegere a unei astfel de lucrări este limitat... şi nu îmi place să mă fac rotundă când nu sunt. Prefer să vă împărtăşesc ce am simţit eu... un profan.

De fiecare dată când casa Pitbu' & KdD programează un eveniment cultural... se lasă cu show. Se ştie. Ne-am obişnuit. Slavă domnului că nu ne programăm împreună cu alţii. De data asta era şi mai cu moţ situaţia, că nu mai fusesem la operă, şi cu siguranţă nu în acest cadru.

Cu ce mă îmbrac? Ce bijuterii îmi pun? Îmi iau pitonii cu toc sau pantofii bej? Cum imi ţin părul? Coc? Nu. Desfăcut? Ce curea merge la pantofii ăia? Cămaşa asta sau ailaltă? Cum îmi stă părul? Unde sunt pantofii? Unde sunt curelele? Auzi? Dar eu unde mi-am pus părul??? Nu mai sta o mie de ani în oglindă???? Pentru Dumnezeu, eşti gata secolul ăsta???? La dracu'... dacă mai ţipi la mine nu mai merg nicăieri! Unde e geanta?? Ai luat bani??? Spune-mi te rog, că nu ai uitat invitaţiile!!?!

Toate astea în intervalul 16,30-17,45... oră la care urma să plecăm de acasă, pentru că eu trăiam cu impresia că spectacolul începe la 19,30. Evident de abia la ora 18 am ieşit pe uşă... moment în care KdD mi-a menţionat fugitiv că... citez... "nu ajungem noi până la 19". În puii mei!!! Taxi rapid, trafic zero. Pfiu, am ajuns cu jumătate de oră înainte... pe care am folosit-o constructiv împăcând situţia şi promiţându-ne fierbinte că data viitoare vom fi mai organizaţi şi nu vom face dezastru în casă disperându-l pe Taku, ce probabil s-a bucurat că scapă de noi de acasă şi poate aduce nişte gagici.

La Operă. Maşini scumpe, lustruite. Şoferi personali. Bodyguarzi. Doamne bine îmbrăcate. Pantofi, poşete. Rochii de seară. Personalităţi. Mulţi străini. Şi noi...

Mai erau "specimenii" la tricou si blugi, care nu ştiu ce căutau acolo... probabil erau alternativi sau veniseră cu mamele sau bunicile. Fumau de zor. Atât.

Spectacolul... superb. Şi se pare că nu zic doar eu asta. O zic oameni al căror cuvânt cântăreşte mult mai mult. Impecabil. Perfect. Cea mai bună voce feminină, Ortrud, personajul negativ. Bine, de fapt toată reprezentaţia a fost extraordinară. S-a putut măsura şi la sfârşit la aplauze. Uralele au fost peste cele acordate personajului principal feminin pozitiv, Elsa.

Punerea în scenă... modernă dar simplă şi elegantă. Corul, fenomenal. De fapt am înţeles că în această lucrare, partea cea mai dificilă este bucata corului. Adevărul este că în anumite momente dramatice, duduiau scaunele de forţa vocilor... Lumini, culori, costume... superbe. 

Ce mai pot să spun... Din loja în care am stat... totul mi s-a părut perfect... şi lung. Al dracului de lung! Şi singura problemă a avut-o dorsalul meu, din cauza scaunelor de lojă, ce nu sunt foarte confortabile. Mă suceam de pe-o bucă pe alta... Dacă eram pe fotoliul meu flexibil de acasă, aş mai fi stat 4 ore acolo.

Un moment interesant a avut loc după Actul 2... chiar după o bucată importantă de cor. Directorul festivalului, Ioan Holender, a intrat pe scenă şi a ţinut un mic discurs despre importanţa acestei lucrări lirice... că nu s-a mai jucat de prin 1960 şi că a fost primul spectacol al nou înfiinţatei Opere Române, în 1921... că acum au făcut un efort imens şi au jucat-o în germană, cum este ea în original... apoi pe nepregătite aşa, l-a invitat în scenă pe maestrul de cor, Stelian Olariu, care împlineşte în acest an, 50 de ani de colaborare cu Opera Română.

Moşulică mai avea puţin şi plângea... se pare că nu era pregătit, nici măcar nu era îmbrăcat accordingly. Emoţionat teribil, nu ştia ce să zică, şi-a găsit greu cuvintele... a mulţumit modest tuturor şi s-a retras în urale şi aplauze... Absolut impresionant şi fără cuvinte.

Final fantastic. Aplauze la scenă deschisă. Ortrud (Petra Lang) ovaţionată îndelung, la fel şi Lohengrin (Johan Botha). Am aplaudat şi noi până ne-au durut palmele, apoi am plecat fericiţi aproape de miezul nopţii.

Aş mai fi vrut! Noroc că mai am invitaţii şi la alte evenimente, că altfel aş fi plâns trei zile. O astfel de seară îţi deschide apetitul şi nu te saturi. Nu trebuie să fii mare cunoscător, frumosul place oricui are ochi şi urechi să-l perceapă. Fiecare înţelege ceva, imposibil să nu!

Şi noi am înţeles multe. Printre altele, am concluzionat clar că femeile, dacă îşi bagă ele coada, strică tot. A mâncat-o undeva pe Elsa, a ros-o curiozitatea, să afle ea de unde vine Lohengrin. Eh, uite că a aflat. A aflat, a părăsit-o, apoi a murit. Frumos nu? Doar pentru că era ea domne, curioasă!

Bineînţeles că am dezbătut intens această problemă la o plimbare pe Splai, la lumini de noapte romantice, pe tocuri de 14.

V-aş zice să mergeţi şi voi să vedeţi Lohengrin în varianta asta. Dar mi-am amintit că nu mai aveţi cum. Nasol.

P.S. Sexul după o ieşire la Operă este fantastic.