marți, 30 august 2011

Ca să nu mai existe discuţii...

 
Roshanak (Persian: روشنک) is a traditional Iranian name for a female. Its meaning is "luminous beauty".

This was the name of a Bactrian noblewoman who was the daughter of Oxyartes of Sogdiana (or Bactria) and the official wife of Alexander the Great, known as Roxana in Greek.

The names Roxanne and Roxane are English and French variants of this name. Diminutives are Roxie and Roxy.

In Spanish and Romanian, the form Roxana is used while Ruxandra is used in Romanian only. Russian, Ukrainian, and Polish have a similar name, though probably of different etymology. In Russian, the form Роксана (Roksana) is used; in Ukrainian and Polish, Roksolana.

There used to be an eastern iranian tribe called the Roxolani in eastern europe around present day Ukraine, Moldovia and Romania.

Aud?
 

luni, 29 august 2011

Sâc, sâc, sâc... 2!

  
Dacă nu v-am impresionat cu Zubin Mehta şi Ceaikovski... deşi asta ar însemna că nu ştiţi nimic şi mai bine băgaţi un Guţă... revin în forţă şi vă întreb cine se duce la premieră la Lohengrin de Wagner, sâmbătă la Opera Naţională Bucureşti? Ah şi nu oricum... tocmai la lojă!

I-auzi ce zice la review: Pe 3 şi 6 septembrie vor avea loc primele două reprezentaţii ale operei „LOHENGRIN” de Richard Wagner, titlu ales în directă legătură cu aniversarea celor 90 de ani de la înfiinţarea Operei, când spectacolul inaugural a fost acelaşi titlu liric, interpretat atunci sub bagheta lui George Enescu însuşi. Inspirată dintr-o poveste mitologică din foclorul german, opera „Lohengrin” este una dintre creaţiile care solicită cel mai mult colectivul unui teatru liric şi impune un înalt standard de calitate artistică,  montarea lucrării reprezentând o sărbătoare în sine pentru orice operă din lume.

Cineeeeee? Cineeee?
Eu.
 

Sâc, sâc, sâc!

  
Cine îl vede pe Zubin Mehta dirijând Filarmonica din Israel, ce va interpreta Ceaikovski - Andante Cantabile pentru violoncel şi orchestră op. 11, Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major op. 35 şi Simfonia nr. 4 în fa minor op. 36... la Sala Palatului, în cadrul Festivalului George Enescu?

Cineeeeee? Cineeee?

Eu.

 

vineri, 26 august 2011

Moartea prin ciocolată

 
... a venit!

M-a chinuit vreo 3 luni. Lipsa ei mă ţinea în viaţă. Masochismul meu era satisfăcut la maxim.
Apoi totul s-a schimbat... Am căutat-o... intens, febril... am găsit-o, dar era departe. Mi-am stors creierii, m-am chinuit... şi ea încet încet a început să se apropie... Şi în final... a ajuns!
M-a încercat un soi de tristeţe la început... oare ce voi face când, sleită de puteri mă va termina? Şi dacă mă termină prea repede, cum au făcut şi altele în trecut... ce mă fac?

Aseară însă am studiat problema în amănunt şiiiiiiii.... nici o şansă să mor curând! Sau poate o să mor, dar nu de ciocolată, ci de nervi!
Moartea mea arată cam aşa:
  

E de aici.
Şi să dea dracu' dacă nu o sa mor în chinuri până îl fac. Am desfăcut cutia şi nu ştiu la ce dracu mă aşteptam... pur şi simplu am găsit 1000 de piese, toate maro. Cum le potrivesc eu pe astea? În afară de bomboanele alea două albe, pe care le-am dibuit imediat... restul pieselor sunt.... MARO!

Aolică mamă, nu eram eu destul de albă prin cap, să vezi câte fire or să-mi iasă după puzzle-ul ăsta! Măcar dacă ar ieşi fire maro, mai intineresc şi eu!

P.S. Grazie amica mia, italianca lu' mama. Dacă sughiţi în următoarea lună... ştii de la ce ţi se trage!
  

vineri, 19 august 2011

Tutorial: Despre diversiune şi cum să nu fii prins

  
La început a fost aurul.
Apoi a fost una bucată Pitbulitză... căreia nu îi place aurul. A făcut totuşi o concesie de dragul unei pietre preţioase roşie şi frumoasă, care evident nu putea fi montată pe sârmă, nu?
Apoi a fost aceeaşi bucată de Pitbulitză, care a vândut tot aurul, inclusiv piatra aia... şi s-a apucat de reparat elemente din colecţia de gablonţuri şi margelele. Şi cum avea nevoie de diverse elemente, ca tortiţe, zale, închizători... s-a apucat de documentat. După ce s-a documentat, s-a apucat de comandat... azi nişte lanţişoare, mâine nişte tortiţe, altădată nişte ace cu buclă, cap şi bilă... şi chiar nişte mărgeluţe, mai mici... mai mari... să mai inventeze diverse... Mai un cerceluş, mai o brăţărică... nimic simandicos... de purtare aşa...
Încet încet s-a reprofilat pe pietre semipreţioase... de la agate, până la corali sau onix... bineînţeles mai pe sub mână aşa, că aşa se fac lucrurile cu adevarat importante, departe de ochii iscoditori ai iubitului sau soţului.

Până într-o zi... când aceeaşi Pitbulitză a ridicat ultima comandă de goodies de la Poştă, comandă plină de pietricele care mai de care mai frumoase şi semipreţioase... şi ieftine, numa' 60 şi ceva de lei. Evident că o astfel de achiziţie ar fi ruinat imaginea de persoană echilibrată şi cumpătată, ce cu greu mi-am format-o... şi ar fi distrus efectiv orice argument viitor împotriva vreunei achiziţii iraţionale de-a lui KdD. Cum să mai combaţi în astfel de condiţii vreo comandă de shinai sau alt accesoriu de kendo? Ce dragă? Alea vechi nu mai sunt bune?

Soluţie practică... mers pe burtă. Pe pachet scria doar valoare 20 de lei, că atât e minim la poştă... ce să mai, la fix!. Uite dragă ce pietricele mi-am mai luat, suuuper frumoase.... şi ieftineeeee, nici mie nu îmi vine să cred... uite pe toate astea am dat 20 de lei, super ofertă.
Desfac pachetul... mă uit... şi nu anticipez că dealerul meu de mărgeluţe mi-a pus şi factură. Moaaa, subtilizez repede, palmez, mototolesc cum pot eu mai bine, schimb vorba, hai să mâncăm un pepene în altă cameră din casă, sau poate nişte sex în dormitor... nu, nu, nu în sufragerie, în dormitor, în baie, chiar şi pe balcon.

Sunt mândră de mine, schema a reuşit, factura este în siguranţă. Chiar mă aventurez să îl trimit după apa din frigider deşi mă gândeam să mi se facă brusc pofta de coacăze din piaţă... dar zic, eh, să nu bată la ochi.
Se duce după apă... se întoarce şi îmi zice: "Vezi că ai mototolit factura din greşeală probabil, cât ziceai că ai dat pe mărgeluţele alea?"

Mdea...  şi mai şi râdea...

Later edit cu citare de la KdD: Morala este că bărbaţii sunt mai deştepti decât par (n.r. culmea!!!)
  

duminică, 14 august 2011

La dracu' cu Salsa 4 Summer Club

  
Continui seria review-urilor... astăzi vorbim (după cum scrie şi mai sus) de Salsa 4 Summer Club.
Zice jumătatea mai inteligentă a familiei, pfoai iubita mea, te duc la paella. Luăm vouchere de pe mydeals.ro, facem rezervare regulamentar şi ne înfiinţăm sâmbătă seară la locaţie.
Prima impresie... naşpa. Cam pustiu, 3 mese ocupate în toată terasa... şi e mare, nu glumă... o pereche obosită şi speriată pe ringul de dans, exersau nişte paşi timizi de salsa... hm, zic, o fi lumea plecată la mare. După ce mi-au intrat tocurile între scândurile de lemn de pe podea şi am înjurat de toţi sfinţii, ne-am aşezat la o masă pe care scria rezervat şi am presupus că este a noastră. Oricum nu conta.
A doua impresie... naşpa. 10 minute pe ceas până a venit chelneriţa. Probabil era ocupată rău de tot cu celelate 3 mese... 
- Bună seara, aveţi voucherele?
- Da.
Tipa ia voucherele şi pleacă. Ah, se întoarce scurt şi ne întreabă: sangria sau bere? Sangria. Ok.
Noi deja ne uitam cam nedumeriţi unul la altul... chiar îşi aduce aminte KdD că ar fi trebuit să ne alegem paella nu? Că doar erau 6 feluri acolo... Mă rog... să zicem, poate se întoarce ameţita.
Ne uităm în jur... cam ciudat. Mese de răchită acoperite cu sticlă... şi atât. Nu tu o lumânare, un bec ceva... ţinând cont că era cam întuneric pe acolo... o floare ceva, o păpădie, nimic. Deja eram din ce în ce mai nedumeriţi...
Nu ne nedumerim noi bine, că apare ameţita cu două farfuriuţe de plastic mici, genul ăla pe care serveşti fursecuri la birou, ce conţineau un amestec ciudat de... chestii... cam ca o tocăniţă aşa. Ni le-a pus direct pe masă... nu ştiu cum de mă aşteptam eu la un d-ăla de bambus ieftin măcar... Bine că aveam şi furculiţă şi nu a trebuit să cerem... ceea ce nu pot spune despre şerveţele.
O să ziceţi: da', la ce vă trebuiau şerveţele... doar nu aţi mâncat? Păi... trebuia să identificăm măcar ce avem în farfurie... poate cine ştie, era bună la gust... chestia! Hăhăhă... ăăăăă, nu era! Semăna aşa... să zicem... cu un pilaf vechi, sau o ciorbă mai închegată... de o culoare incertă, ce conţinea nişte resturi de carne cu zgârciuri şi grăsime, doi cârnaciori reci şi nişte mazăre. Restul... pilaf şi zeamă maro. Iar şerveţelele le-am folosit să scuipăm bucăţile de carne, ce am încercat să le mestecăm... dar nu am reuşit să le înghiţim. Aş fi făcut poze dar era prea întuneric.

Am băut sangria să ştergem gustul şi în 5 minute ne-am cărat urgent. În drum spre ieşire, iuţeam pasul şi încercam să scăpăm de senzaţia de sinistră uimire ce ameninţa să se transforme în scârboasă şi nervoasă uimire.
Pe drum spre casă ne uitam ca proştii unul la altul şi ne întrebam... what... the fuck... was that????? Adică, ok, nu toate localurile sunt super mega extra. Am fost în locuri unde ne-a plăcut extraordinar de mult şi am promis că mai mergem. Şi chiar am mers, deci sistemul ăsta cu atragerea clienţilor cu vouchere de reduceri chiar funcţionează. Bineînţeles cu condiţia să oferi servicii ireproşabile şi să te porţi frumos cu acei clienţi, pentru ca altfel nu devin clienţi fideli. Am fost şi în localuri obişnuite, unde nu am fost daţi pe spate... dar o aşa ţeapă ordinară nu am mai păţit niciodată... Mie încă nu îmi vine să cred că fiertura aia obosită împreună cu sangria costau 40 lei în mod normal. Say whaaaat??

Deci, fără Salsa 4 Summer Club! Sub nici o formă. Deci nu!

După faza asta... dau mail la MyDeals să le spun să-şi selecteze mai cu grijă clienţii. Am rămas surprinsă că într-o zi de duminică, mi-au telefonat şi mi-au spus că deşi nu intră în politica site-ului returnarea banilor, pentru situaţii excepţionale, pot face acest lucru. Foarte frumos din partea lor. Le urez să aibă cât mai puţini clienţi de genul ăsta.
După care le-am dat mail şi celor de la Salsa 4... şi deşi nu mă aşteptam la un răspuns... culmea! Acesta a venit! Scurt! 

Buna ziua,

Ne cerem scuze pentru inconvenientul creat.

Octavian Firan
 
Sunt absolut şocată. Am trecut de la uimirea de aseară la şoc de-a dreptul! Vorba lui KdD. Ar trebui să văd partea pozitivă a lucrurilor, cel puţin mi-a răspuns, simplu şi frumos, nu m-a înjurat şi jignit precum patronul de la El Torito. Deci totuşi e bine, nu?

Trăim în România şi n-ar trebui să ne mai uimească nimic... zic eu.