joi, 28 aprilie 2011

Aventuri pascale - Cozonacul

  
M-am lăudat data trecută cu performanţele mele deosebite în materie de ouă vopsite. Azi e rândul cozonacilor. Mă rog, "performanţe" şi "cozonac" în aceeaşi frază... Mda...
După aproape 30 de ani de viaţă, şi bătând recordul mamei mele, care s-a ţinut băţoasă până la 38... am decis (sau am fost convinsă... prin metode foarte eficiente) să încerc să fac cozonaci. Eee, zic cât poate să fie de greu? Aşa mi-a fost frică şi de sarmale, şi prima dată când am făcut la 19 ani, am dat pe spate audienţa. Nu nene, dacă mă documentez bine, citesc tot ce se poate citi, Biblia lu' Radu Anton Roman, Sanda Marin, jumate de internet, plus paginile de dictando şi matematică scrise de mama... n-are cum să nu iasă. E imposibil!

Aşa că, după un studiu intens de câteva zile, mă duc să cumpăr ingredientele: făină specială 000 pentru cozonac de la Titan (cei mai buni), drojdie Pakmaya, ouă de la mamaie, stafide, nuci (35 lei kilu'... băgamiaj), cacao aveam acasă. Ziua cea mare urma să fie sâmbăta dinaintea Paştelui, zi în care mă dedicam trup şi suflet cozonacilor. Mă trezesc dis de dimineaţă pe la ora 12, iau un mic dejun rapid, ca să nu mă apuc să bat cozonaci pe stomacul gol... şi pe la 1 mă apuc. Fac cald în bucătărie, atât de cald încât să pot să stau în costumul Evei... pregătesc ingredientele ţinute deja la temperatura camerei... şi... mă apuc.
Desfac drojdia în zahăr. Fac maia de lapte şi făină opărită. Adaug drojdia, las la crescut. Creşte. Între timp, bat gălbenuşurile cu sare, bat şi albuşuri, le amestec pe toate cu făină şi lapte... apoi maiaua crescută. Amestec, împachetez, frământ, iar amestec... când obosesc, chem ajutoare. Dezbrac KdD-ul ca să fie Adam, pun şorţ şi îl pun la bătut. Eu ţineam de lighean, el bătea la cozonac. Băi şi bate... şi bate... si plesneşte... până începe lipicioşenia să se desprindă de mâini şi de lighean. Semn bun de altfel! Terminăm cu cafteala, acopăr ligheanul cu pături, şervete şi ce-am mai găsit textilă prin bucătărie, şi îl sui pe dulap la căldură... să crească. Mama mi-a zis, vezi şi tu, să-l pui în lighean mare, că ăsta când creşte, se face cam de 3 ori aşa... să nu-ţi dea pe afară! Da mamă, da....


Mă gândesc eu să-l las cam 3 ore aşa... timp în care, păstrându-mi costumaţia.... ca na, era saună în bucătărie, am făcut ouălelele fantastice şi drobul de pui. Ouăle ştiţi deja cum au ieşit, de drob nu am ce să vă zic, decât că am uitat să pun şi sare şi piper, de emoţie din cauză de cozonac. După vreo două ore aşa, nu mai am răbdare... aşa că îl chem pe KdD să tragem un ochi la cozonac să vedem cum arată.

Bă, ce să zic. Arăta fix la fel cum îl lasasem în urmă cu două ore. Da' fix fix! Adică nu crescuse nici măcar 1 centimetru. Ca să nu mă apuce toţi dracii din lume, o sun pe mama... care începe: n-ai ţinut ouăle la cald înainte... ba le-am ţinut... ai pus drojdia peste maiaua fierbinte.... nu, nu am pus, era aproape răcită, călduţă aşa... n-ai opărit făina... ba am opărit-o!!!... n-ai frământat cum trebuie.... ba am frămantat cum trebuie!!!!... a bătut KdD prea mult aluatul... ete curul meu, fix d-aia n-a crescut, că şi-a luat bătaie prea multă, ar fi trebuit să fie exact invers!!! După ce mă cert şi mai rău cu mama, o cer pe mamaie. Mamaia scurt pe doi îmi zice că nu mai contează acum ce am făcut sau nu... poate nu erau ingredientele bune... să mă duc să mai iau drojdie, s-o desfac în lapte şi să-l mai iau la frământat cu puţină făină.

După două porţii de plâns, bocete şi alte lacrimi de crocodil neconsolate (începuse meci Lazio cu Inter... deci...) îl trimit pe KdD repede la magazin jos, chiar le prinde pe alea pe picior de plecare (logic, era sâmbătă seară-n puii mei) şi vine cu nişte drojdie Dr. Oetker. Fac ce zice mamaie, apoi îl mai las la crescut. Dumnezeule mare, de la 40 de gr. de drojdie mai avea puţin şi fugea din lighean. N-am văzut aşa ceva de când făcea mamaie cozonac. Parcă mi-am mai înghiţit lacrimile un pic... am făcut compoziţia, am rulat cozonacii, i-am pus în forme şi i-am mai lăsat la crescut. Evident au crescut de au dat pe afară din forme, iar când i-am băgat la cuptor... dezastru total!

Mă rog, până la urmă, cu toate exploziile astea de lacrimi şi drojdii... mi s-au copt şi mie cozonacii. Deja era ora 23... stătusem de capul lor 10 ore şi deja îmi făceam jurăminte fierbinţi în sinea mea că nu mai fac cozonaci niciodată în viaţa vieţilor mele. Dar parcă m-am mai răzgândit puţin când am gustat... Deşi nu era foarte pufos (probabil din cauză de refrământare) era moale şi bun. Copt bine, crustă ok... în seara aceea s-a dus un cozonac întreg.... a doua zi şi celălalt... iar al treilea (făcut doar cu stafide) s-a dus jumătate la frati-miu şi jumătate s-a măncat rapid cu lapte cald.

Cel puţin până la Crăciun, nu vreau să mai aud de cozonaci!!! Am analizat problema pe toate părţile şi nu am găsit nici o explicaţie. Nu am greşit cu nimic şi am respectat toate sfaturile. Singura explicaţie logică ar fi... drojdia Pakmaya sau Carrefour. Deci ori drojdia a fost proastă... ori Carrefour avea stocuri vechi şi nu a depozitat-o cum trebuie, astfel încât s-a distrus agentul de creştere. Aşa că, să mă cac eu in drojdia Pakmaya şi în Carrefour, că aşa îmi trebuie dacă îmi încalc principiile. Am zis că nu mai calc in Carrefour, tot m-a mâncat în cur, că e aproape. Am zis eu că Dr. Oetker rulez? Am zis! De ce cumpăr eu alte bălării doar pentru că aşa cumpăra mama pe vremuri? De ce e aşa bun laptele? De vacă!

Poze n-am cu minunile... eram prea supărată, plânsă şi cătrănită. DACĂ mai fac vreodată, fac şi poze... dacă mai apuc şi nu mi-i mănâncă hunii înainte...

4 comentarii:

Iaţcu spunea...

cozonac = ardei gras crud = caca de pisica impaiata = oua fierte (inrosite verde) = urina de betiv cirotic = sarmale = transpiratie de tractorist = ardei umpluti = pilaf = brinza de calugar = inghetata de cacao / ciocolata = autolac de canal.

Asadar nu-ti inteleg efortul.

"Ce vrei sa faci cu mine?" zice Pakmaya.
COZONAC!
"Ete Fisssss!"

Draga pit. Daca stau sa ma gindesc mai bine, cred ca e prima oara cind gatesti cu curu (gol).

Cristina spunea...

Am ras de m-am imprastiat :))
Mie mie frica de cozonaci (mai precis de facutul lor), prin urmare nu fac nici daca ma rogi nici daca ma bati ;)
Lasa ca mereu se gaseste o cozonocareasa (exista cuvantul asta? ) care sa-si faca mila si pomana si cu mine :))

Iaţcu spunea...

buna observatia cristinei =)) cozonocanareasa!!!
Noroc ca nu esti si ca nu o sa devii frodat (cel putin pina data viitoare).

Hazul de necaz, facut cu asemenea maiestrie, ma face sa astept infaptuirea altor dificile retete traditionale, cum ar fi: salam de biscuiti oltenesti, toba de carte, ciorba de burta cu taitei chinezesti, musaca de otet, sarmale in foi de placinta americana, mamaliga timida, piftie fierbinte si nu in ultimul rind, caltabos in matz de camel fara filtru.

Pitbulitza spunea...

Cristina, s-o gasi la tine, bravo tie, dar la mine nu s-a gasit nici una prin preajma. Mama refuza sa mai faca din aceleasi motive, iar mamaia e prea batrana saraca... Singura varianta ar fi sa o convoc pe mama la o sesiune de cozonacareala impreuna. Poate din doua fricoase sa iasa ceva. Dar cum o stiu eu pe ea, si cum ma stiu si pe mine, parca vad ca o sa plangem impreuna si o sa ne enervam impreuna, si o sa aruncam cozonacii pe geam, IMPREUNA!