sâmbătă, 30 aprilie 2011

Reguli de convieţuire paşnică

 
Ieri am fost la nuntă. A fost mişto. Toalete elegante, pălării sofisticate, rafinament. Au fost copaci în biserică şi vreo 2.000 de invitaţi... de abia am încăput şi eu. Mireasa a venit cu maşina şi a plecat cu caleaşca, fără lăutari. Nu s-a împiedicat, nu s-a bâlbâit. Regina nu a vrut s-o pupe pe matracuca aia de Camilla, a dat din cap în semn că "nu" şi i-a întins mâna... scurt! Slujbă simplă, elegantă... cor înălţător... ţacapaca, s-au pupat de două ori în balcon şi la revedere.

Problema a fost când m-am întors acasă. Mă rog, nu am înţeles de ce am fost întâmpinată cu aşa priviri ucigătoare, că doar nu am făcut vreun atentat. Ba chiar am fost rugată rece şi sec să mă aşez. Apoi mi s-au comunicat pe un ton impersonal nişte chestii absolut aberante şi frustrante, ce îmi îngrădesc libertatea de exprimare şi aduc grave afronturi, pe care nu am cum să le iau altfel decât personal!

Se pare că de la o vreme au apărut probleme de convieţuire de cealaltă parte, probleme de care abia acum aflu, şi nu pot decât să mă revolt, pentru că, am mai spus, sunt absurde. De asemenea este prima dată în viaţa mea, când cineva impune reguli şi mă obligă să le respect, în casa mea. Ok, am acceptat că nu e doar casa mea şi culmea, după cum şi-a dat seama şi vecina de jos, EL nu are nici un cuvînt de spus aici, el fiind băiatul bun, iar eu "scorpia afurisită". Aşa că este efectiv de domeniul paranormalului să vină EL să-şi impună voinţa.

Se pare că nu mai am voie să fac multe lucruri:

1. Să vorbesc de nunta regală cel puţin o lună
2. Să amintesc tangenţial de vreun element sau eveniment adiacent nunţii regale
3. Să vorbesc despre pălării şi pantofi, cel puţin o săptămână, nici măcar de pălăriile şi pantofii care nu ţin de nunta regală
4. Să vorbesc despre case regale, regine, prinţi şi alte rubedenii de sânge albastru, cel puţin o săptămână
5. Să folosesc formule de adresare de genul "Your Highness" sau "My Lord"
6. În caz că ne uităm la vreun episod din The Tudors, mă voi referi la Henry pe numele mic, şi nu zicând "regele", "the king", "king Henry" sau altă formulă care să conţină titluri sau poziţii
7. Să umblu cu fuste lungi prin casă şi să îi spun Alinutzei "lady in waiting"

Mda, şi cu asta am spus tot. Nu mai am deloc libertate şi trebuie să fiu atentă la orice cuvânt... parcă trăim pe vremea lui... Henry, îl ştiţi voi, nenea ăla care a condus Anglia... Până nu se termină acest stupid embargo, nu ştiu cum voi dormi noaptea de frica decapitării... So help me God!
 

Vreau...

  
Îmi doresc şi eu ceva... ca de obicei, ceva ce nu se găseşte în Ro... şi anume:



Până una alta o să-mi iau aşa ceva de la H&M... dar nu are borurile largi cum vreau eu.
So... any help? Unde găsesc şi eu pălărie de vară cu boruri exagerat de largi?
 

joi, 28 aprilie 2011

Aventuri pascale - Cozonacul

  
M-am lăudat data trecută cu performanţele mele deosebite în materie de ouă vopsite. Azi e rândul cozonacilor. Mă rog, "performanţe" şi "cozonac" în aceeaşi frază... Mda...
După aproape 30 de ani de viaţă, şi bătând recordul mamei mele, care s-a ţinut băţoasă până la 38... am decis (sau am fost convinsă... prin metode foarte eficiente) să încerc să fac cozonaci. Eee, zic cât poate să fie de greu? Aşa mi-a fost frică şi de sarmale, şi prima dată când am făcut la 19 ani, am dat pe spate audienţa. Nu nene, dacă mă documentez bine, citesc tot ce se poate citi, Biblia lu' Radu Anton Roman, Sanda Marin, jumate de internet, plus paginile de dictando şi matematică scrise de mama... n-are cum să nu iasă. E imposibil!

Aşa că, după un studiu intens de câteva zile, mă duc să cumpăr ingredientele: făină specială 000 pentru cozonac de la Titan (cei mai buni), drojdie Pakmaya, ouă de la mamaie, stafide, nuci (35 lei kilu'... băgamiaj), cacao aveam acasă. Ziua cea mare urma să fie sâmbăta dinaintea Paştelui, zi în care mă dedicam trup şi suflet cozonacilor. Mă trezesc dis de dimineaţă pe la ora 12, iau un mic dejun rapid, ca să nu mă apuc să bat cozonaci pe stomacul gol... şi pe la 1 mă apuc. Fac cald în bucătărie, atât de cald încât să pot să stau în costumul Evei... pregătesc ingredientele ţinute deja la temperatura camerei... şi... mă apuc.
Desfac drojdia în zahăr. Fac maia de lapte şi făină opărită. Adaug drojdia, las la crescut. Creşte. Între timp, bat gălbenuşurile cu sare, bat şi albuşuri, le amestec pe toate cu făină şi lapte... apoi maiaua crescută. Amestec, împachetez, frământ, iar amestec... când obosesc, chem ajutoare. Dezbrac KdD-ul ca să fie Adam, pun şorţ şi îl pun la bătut. Eu ţineam de lighean, el bătea la cozonac. Băi şi bate... şi bate... si plesneşte... până începe lipicioşenia să se desprindă de mâini şi de lighean. Semn bun de altfel! Terminăm cu cafteala, acopăr ligheanul cu pături, şervete şi ce-am mai găsit textilă prin bucătărie, şi îl sui pe dulap la căldură... să crească. Mama mi-a zis, vezi şi tu, să-l pui în lighean mare, că ăsta când creşte, se face cam de 3 ori aşa... să nu-ţi dea pe afară! Da mamă, da....


Mă gândesc eu să-l las cam 3 ore aşa... timp în care, păstrându-mi costumaţia.... ca na, era saună în bucătărie, am făcut ouălelele fantastice şi drobul de pui. Ouăle ştiţi deja cum au ieşit, de drob nu am ce să vă zic, decât că am uitat să pun şi sare şi piper, de emoţie din cauză de cozonac. După vreo două ore aşa, nu mai am răbdare... aşa că îl chem pe KdD să tragem un ochi la cozonac să vedem cum arată.

Bă, ce să zic. Arăta fix la fel cum îl lasasem în urmă cu două ore. Da' fix fix! Adică nu crescuse nici măcar 1 centimetru. Ca să nu mă apuce toţi dracii din lume, o sun pe mama... care începe: n-ai ţinut ouăle la cald înainte... ba le-am ţinut... ai pus drojdia peste maiaua fierbinte.... nu, nu am pus, era aproape răcită, călduţă aşa... n-ai opărit făina... ba am opărit-o!!!... n-ai frământat cum trebuie.... ba am frămantat cum trebuie!!!!... a bătut KdD prea mult aluatul... ete curul meu, fix d-aia n-a crescut, că şi-a luat bătaie prea multă, ar fi trebuit să fie exact invers!!! După ce mă cert şi mai rău cu mama, o cer pe mamaie. Mamaia scurt pe doi îmi zice că nu mai contează acum ce am făcut sau nu... poate nu erau ingredientele bune... să mă duc să mai iau drojdie, s-o desfac în lapte şi să-l mai iau la frământat cu puţină făină.

După două porţii de plâns, bocete şi alte lacrimi de crocodil neconsolate (începuse meci Lazio cu Inter... deci...) îl trimit pe KdD repede la magazin jos, chiar le prinde pe alea pe picior de plecare (logic, era sâmbătă seară-n puii mei) şi vine cu nişte drojdie Dr. Oetker. Fac ce zice mamaie, apoi îl mai las la crescut. Dumnezeule mare, de la 40 de gr. de drojdie mai avea puţin şi fugea din lighean. N-am văzut aşa ceva de când făcea mamaie cozonac. Parcă mi-am mai înghiţit lacrimile un pic... am făcut compoziţia, am rulat cozonacii, i-am pus în forme şi i-am mai lăsat la crescut. Evident au crescut de au dat pe afară din forme, iar când i-am băgat la cuptor... dezastru total!

Mă rog, până la urmă, cu toate exploziile astea de lacrimi şi drojdii... mi s-au copt şi mie cozonacii. Deja era ora 23... stătusem de capul lor 10 ore şi deja îmi făceam jurăminte fierbinţi în sinea mea că nu mai fac cozonaci niciodată în viaţa vieţilor mele. Dar parcă m-am mai răzgândit puţin când am gustat... Deşi nu era foarte pufos (probabil din cauză de refrământare) era moale şi bun. Copt bine, crustă ok... în seara aceea s-a dus un cozonac întreg.... a doua zi şi celălalt... iar al treilea (făcut doar cu stafide) s-a dus jumătate la frati-miu şi jumătate s-a măncat rapid cu lapte cald.

Cel puţin până la Crăciun, nu vreau să mai aud de cozonaci!!! Am analizat problema pe toate părţile şi nu am găsit nici o explicaţie. Nu am greşit cu nimic şi am respectat toate sfaturile. Singura explicaţie logică ar fi... drojdia Pakmaya sau Carrefour. Deci ori drojdia a fost proastă... ori Carrefour avea stocuri vechi şi nu a depozitat-o cum trebuie, astfel încât s-a distrus agentul de creştere. Aşa că, să mă cac eu in drojdia Pakmaya şi în Carrefour, că aşa îmi trebuie dacă îmi încalc principiile. Am zis că nu mai calc in Carrefour, tot m-a mâncat în cur, că e aproape. Am zis eu că Dr. Oetker rulez? Am zis! De ce cumpăr eu alte bălării doar pentru că aşa cumpăra mama pe vremuri? De ce e aşa bun laptele? De vacă!

Poze n-am cu minunile... eram prea supărată, plânsă şi cătrănită. DACĂ mai fac vreodată, fac şi poze... dacă mai apuc şi nu mi-i mănâncă hunii înainte...

miercuri, 27 aprilie 2011

Aventuri pascale - ouălelele...

 
Hai să fim serioşi. Nu's bisericoasă şi n-o să fiu niciodată. Nici credincioasă nu sunt.
Mama m-a botezat ortodox, apoi am jurat strâmb şi m-am dat cu catolicii ca să mă mărit cu cine vroiam eu. Apoi am comis păcatul terminal pentru ei, am divorţat şi nu numai... plus alte chestii despre care am auzit că ei le consideră tot păcate. Deci după catolici, mă paşte purgatoriul şi cel mai probabil Iadul. După ortodocşi cred că mă paşte direct Iadul. Nu ştiu după iudaici sau budişti ce dracu' mă mai paşte.

Dar, cu toate că nu cred în bărbosul omnipotent, îmi plac foarte tare manifestările şi anumite practici religioase păgâne tradiţionale, îmbinate frumos cu cele creştine, bla bla, aţi înţeles voi (joacă Barcelona şi mă concentrez mai greu).
Să începem cu ouăle. Cică era tipul ăla mişto cu plete şi ochi albaştri răstignit pe cruce şi îi curgea sânge din palme... şi au venit muierile, maică-sa Maria, bunică-sa Ana şi gagică-sa Magdalena cu coşuri de ouă să le ofere în dar oamenilor veniţi la spectacol, dar le-au pus sub cruce şi a picat sânge pe ele şi s-au făcut roşii şi atunci tipul ăla mişto a zis, să se faca tradiţie. E vrajeală, asiaticii pictau ouă cam cu 2000 de ani înainte de Iisus.

În anul Domnului 2011, o oarecare Pitbulitză, vroia ea să se dea şi mai jmecheră decât era deja... cu ouăle. După ce în anii precendenţi a îndepărtat-o total pe mă-sa din această activitate, a aruncat comunistul Galus la gunoi şi a introdus diverse modernisme în tehnică... s-a desprins din cuibul părintesc şi a purces la experimente personale. Aşadar (să ne întoarcem la persoana I) anul trecut am avut ouă extraordinar de frumoase datorită cernelurilor tipografice la punguţe, care se găsesc la ţigani în piaţă (mană cerească pentru că ies superbe) însă am făcut doar culorile de bază, că mi-era lene să le mai combin. Anul acesta, am zis să mă sparg în figuri şi să fac 3 culori de bază şi 3 combinate... aveam 3 punguţe cu roşu, galben şi albastru, mai obţineam verde, portocaliu şi violet.
Fierb eu 12 ouă, zic să fac 2 din fiecare culoare. Mi se sparg vreo patru... mă enervez, mai fierb... mă rog, în final, aveam 12 ouă fierbinţi. Desfac eu punguţa de roşu prima dată (începusem să am chiar dubii, deoarece KdD şi mai tradiţional ca mine, m-a informat că lui îi plac doar roşii, iar fanteziile cromatice îl lasă rece) şi mă pregătesc să pun cerneală în palme.
Poate pentru unii dintre voi ar putea reprezenta o surpriză, Iaţcu probabil se amuză deja că ştie ce urmează. Indiferent din ce tabără faceţi parte... puteţi să începeţi deja să râdeţi, deoarece cerneala de roşu era uscată şi întărită. De asemenea eu n-am avut creier să verific înainte... sau să-mi iau rezerve de plicuri, deja era sâmbătă ora 16, iar KdD nu-şi dorea ouă roşii atât de tare încât să se ducă până la un supermarket. Aşa că din tradiţionalist a devenit foarte modern şi open minded şi a ciocnit doar ouă verzi, galbene, unele din ele decorate cu folii de plastic tratate termic.
În principiu a fost fun. Dar să nu ai ouă roşii de Paşti e chiar de răsul curcilor. Noroc cu mama că mi-a adus de la mamaie nişte ouă adevarate, roşu sângeriu, lucioase şi super frumoase,  probabil făcute cu... Galus.



vineri, 22 aprilie 2011

În sfârşit... I love IKEA!

  
În sfârşit am găsit rame pentru puzzle-uri. Nu credeam că va fi aproape la fel de greu de procurat ca şi modelele de puzzle... daaaaaar în final am reuşit. Slava eternă celor de la IKEA. Am găsit rame de plastic 50-70 cm, uşoare, cu protecţie de plastic polistirenic, nu sticlă grea, foarte uşor manevrabile şi cu sistem de prindere super super bun. Şi să nu uit: IEFTINE! Că sincer nu aş fi vrut să înrămez un puzzle cu o ramă mai scumpă decât puzzle-ul în sine.
Aşadar şi prin urmare, la mine în dormitor au răsărit aceste trei piese deosebite, aduse din Străinezia, că aici la noi în fundul lumii nu găseşti aşa ceva.

Primele două sunt piese originale Haruyo Morita made by Educa. Templul Byodo-in e Castorland... şi recunosc, mai uşor de făcut decât primele două care mi-au mâncat nervii.


 

miercuri, 20 aprilie 2011

O idee...

 
De vreo 2 săptămâni dezbat intens cu italianca mea fără chiloţi... o problemă extrem de delicată... Delicată pentru ea, aici se transformă lejer în banalitate. Însă hai să nu fac introducerea prea lungă. Pe direct aşa, italianca mea are o problemă gravă: cum face ea ouă roşii în Italia!?!?

Aflu şi eu acum că ei nu le au cu d-astea... ceea ce înseamnă că n-au nici Galus în magazin, nici ţigănci în piaţă cu punguliţe de cerneală, nici hârtie creponată sau alte artificii. Aşa că se impunea un brainştorming messengeristic. Foarte scurt de altfel, pentru că i-am recomandat din start să se ducă la magazinele de români, că sigur sigur au vopseluri. În Roma găseai orice, de la borş până la zahăr vanilat. Aaaaaaa, nuuu, zice italianca, e departe, tre să mă duc până în Milano, să las maşina, să iau metroul, să merg cu metroul nuşcât, apoi pe jos aproape un kilometru. Nuuuu, nu mă duc, găsesc eu altă soluţie.
Zic bine!

Am trecut prin:
- vopsit ouă natural cu foi de ceapă sau sfeclă fiartă.
- vopsit ouă cu colorant alimentar pentru frişcă
- vopsit ouă cu sângele copiiilor de la şcoală care se bat şi ajung cu capetele sparte la ea în cabinet
- vopsit ouă cu nuşce vopsea lichidă şi stabilizată cu oţet
- chiar m-am gândit că aş putea să-i trimit o scrisoare în Italia şi să-i pun în ea şi două plicuri de Galus, să zică ăia la poştă că e antrax!

Astăzi mă contactează pe mesingeăr şi îmi spune aşa, citez: "Am sunat la magazinul cu produse româneşti din Viale Brenta, mă duc până la urmă să iau Galus, la mama dracu'... ce să fac, vreau ouă roşii, vreau!"
Eh să nu te pui pe jos să te tăvăleşti de râs? Aşa e italianca mea, mai rezistentă, dar după aia îi vine mintea la cap. KdD chiar zice:
"Io nu ştiu de ce se mai chinuie lumea să nu facă întocmai cum ai zis tu... că tot acolo ajunge... inevitabil!"

Da chiar, ce idee! De ce? Viaţa a demonstrat că am mereu dreptate. De ce nu fac din prima ca mine? :D
  

duminică, 17 aprilie 2011

S-a tâmpit facebook-ul... e confuz!

  


Îi cerusem doar să modifice titlul albumului si privacy. S-o simţi rău, cine ştie!
 

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Cel mai bine vă tundeţi acasă!

 
Nuş' efectiv ce m-o fi apucat zilele astea, că vreau să mă duc la salon, să-mi mai tund niţel din coamă, să-i dau o formă, din'astea. După ce ratasem o ofertă la un salon ce îmi plăcea mie, prind pe ideals.ro parcă, tot ceva de gen, tuns+spălat şi tot tacâmul. O sun şi pe mama, îi iau şi ei oferta, a doua zi ne şi programăm, nu aveau locuri libere imediat, aşa că am fost de abia ieri.
Zic maaaamă, dacă nu au locuri înseamnă că sunt căutaţi. De abia aşteptam să mai încerc şi eu locaţii, poate poate descopăr exact ce-mi doresc. Aşa că mergem ieri de mânuţă amândouă la salonul minune.
Prima impresie... naşpa! Era cam gol. Mai erau două tipe la coafor, după care urmam noi. Aruncăm o privire coafezei... au, naşpa. Cam tinerică, prost îmbrăcată (n-avea vreo costumaţie specifică locului, un hălăţel sau vreo cămăşuţă)... da' na, să nu fim judgemental. Aşteptăm vreo 40 de minute după ora la care fusesem programate... ceea ce pe mama a enervat-o teribil... dar hai totuşi să fim înţelegătoare, că nu era vina coafezei, ci a celor două care nu ştiu ce Dumnezeu mai vroiau în păr.
Ne vine rândul în final, mama prima. Când am văzut-o pe tanti coafeza cum ţine foarfeca şi pieptenele în mână, cu ce lipsă de îndemânare le mânuieşte, cât de temătoare apucă şuviţele de păr... zic hait!!! Ne-am aranjat. Evident mama a ieşit în minus rău de tot, având părul scurt... nici nu mai are ce repara de el. Rezultatul final a fost undeva lângă dezastruos... şi nu pentru ca ar fi ea mofturoasă şi nu i-ar fi plăcut... ci efectiv avea şuviţe mai lungi, altele mai scurte, nu era tunsă egal, uniform, n-avea o logică toată chestia, era strâmbă şi per total, ce să mai... arăta naşpa!

O să vă întrebaţi acum... "Şi tu te-ai mai tuns?" Şi eu o să răspund timid... că da! Am renunţat la ideile mele de tuns în scări şi alte prostii... i-am zis să-mi ia vârfurile şi atât... plus că, e păr lung, e mai uşor de tuns. Cât de greu o fi să iei nişte vârfuri. Se pare că foarte greu! La final eram şi eu la fel de strâmbă ca şi mama. În faţă era mai scurt, dar nu pentru ca ar fi fost in scări, apoi era o şuviţă lungă, apoi era iar mai scurt, apoi pornea pe rotund... dar parcă era tăiat din topor, n-avea nici o legătură cu fosta mea tunsoare. E greu să descriu ce era în capul meu (pe dinafară), cert este că a fost nevoie de intervenţie forfecistică în faţa oglinzii acasă, să îndrept ororile.

Am plecat amândouă praf şi am jurat să nu mai călcăm pe acolo. Ba chiar vrem banii înapoi cu tot cu daune morale. Am scris la ideals.ro să le comunic serviciile absolut execrabile... nu am primit răspuns, deh, e week-end, poate totuşi vine ceva luni. Am scris pe mail la salon, să le recomand să o concedieze pe incompetentă, dacă vor clienţi şi să le meargă afacerea bine. Mi-au răspuns sec: "Ne pare rău că nu aţi fost mulţumită de serviciile noastre". Punct!!! Alooooo, serviciile voastre sunt sub orice critică, serviciile voastre nu există. Nu mă aşteptam să dau de vreun hairstilist cu figuri, care ia 10 lei pentru fiecare harşt cu foarfeca... Dar sincer, eu tund mai bine şi nu am şcoală. Chiar am tuns-o o dată pe mama, vă jur... nu arăta extraordinar, dar cu siguranţă arăta mai bine ca acum.

Concluzia, mai bine vă tundeti acasă! Aaa, şi evitaţi pe cât posibil Salonul Magnifique de pe Ştefan cel Mare, cel puţin cât lucrează imbecila aia acolo. Că în rest nu pot să mă pronunţ. Oricum sunt sigură că e-mail-ul meu nu a ajuns la patroană, ci probabil mi-a răspuns fufa de la recepţie, apoi l-a şters repede ca să-i salveze jobul ăleilalte. Halal business!
 

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Mulţi oameni îngrijoraţi pe lumea asta

 
Presupun că fiecare om în viaţa lui a avut ghinioane, eşecuri,  unele eventual cauzate de coincidenţe ciudate. Unii mai raţionali, au  ignorat ideile paranormale, alţii mai înclinaţi către mistic, s-au apucat să caute întâi explicaţii logice, apoi mai puţin logice.
Eu mă consider a fi undeva la mijloc, în principiu îmi place să păstrez contactul cu realitatea, dar nu neg, că o iau şi pe "arătură" uneori. Într-un astfel de moment mă aflu chiar acum, când deja coincidenţele ghinioniste şi îmtâmplările ciudate chiar nu mai pot fi ignorate şi vin cu o frecvenţă şi cu o intensitate impresionantă... de parcă ar zice: "alooo, ne bagi şi pe noi în seamă?"

Făceam nişte curăţenie în telefon, de chestii inutile sau expirate şi dau peste o înregistrare cu vocea mamei mele, relatând o conversaţie avută cu soon to be soacră-mea la momentul respectiv. Iniţial m-a bufnit râsul, că la ce poate să-i debiteze creierul soacră-mii, nu aveai ce să faci decât să te distrezi copios. Însă ascultând cu atenţie ceea ce zicea maică-mea, parcă parcă ceva nu era în regulă. Apoi am recitit din urmă nişte articole despre ea şi mai sondam în memorie după diverse informaţii... şi tot nu se potrivea ceva.

Să ne reamintim:
Or forever holds her peace
Vremea de fiere
Soacra revine
Telefonul fiarei

Dacă le-aţi citit deja, vă invit să le recitiţi, dacă nu, cu atât mai bine, vă asigur şi mai multă distracţie.
Astfel mi-am adus aminte şi de multe alte chestii... şi în continuare mă minunez şi îmi fac cruce (metaforic vorbind). Îmi aduc aminte ce supărată era Fiara că iubitul ei băiat, pe care îl dăduse la liceul catolic, nu s-a făcut preot (ceea ce ar fi  însemnat să nu se căsătorească)... şi cum a avut preotul Dan de la biserica greco-catolică o viziune intensă despre Mortu'...  cum că el totuşi va deveni preot, însă după o suferinţă adâncă şi lungă, de care aş fi eu responsabilă! Probabil de aici au apărut vizitele la mânăstiri, acatiste, calcule malefice, băi în apă sfinţită sau ce mai făcea ea de disperare. Na, că am stricat viziunea, singurul lucru care poate să devină Mortu' acum că e divorţat, este doar călugăr.

Şi revin şi mă întreb. Oare cât de nebună şi disperată să fie, oare cât de malefică şi rău intenţionată? Oare de la ea mi se trag toate? Ar fi o variantă plauzibilă. De cînd s-a pus ea de-a curmezişul ca un căcat lung şi gros care nu vrea să se ducă în w.c. cu apa trasă, toate au mers prost. I s-a îndeplinit dorinţa, pentru care probabil s-a făcut soră cu Satana, şi şi-a văzut Preţiosul acasă din nou, însă se pare că nu s-a oprit aici. Ghinioanele s-au tot ţinut lanţ. Ceea ce totuşi am reuşit să fac, în aproape un an de la fericitul eveniment (pentru mine), a fost cu mari eforturi şi lungi sforţări.

Când am ales drumul pe care vreau să merg şi cu toate riscurile, am încheiat căsătoria, datoriile au venit grămadă peste mine, datorii vechi, de care nu ştiam, lăsate de răzbunătorul meu soţ. Şi chiar dacă am acceptat în linişte "crucea" şi am căutat să ies din ele singură, în tăcere, fără să îi port ranchiună, toate uşile s-au închis. Am rămas fără job şi fără sursele adiacente de venituri, prietenii care aveau bani şi mă puteau ajuta, au rămas şi ei fără... iar cea mai urâtă şi evidentă chestie ce s-a întâmplat, a declanşat "acea întrebare" în capul meu.

Ca idee pe scurt, trebuia să obţin nişte bani de la un prieten, care m-a chemat pe la el într-o seară, că atunci venea partenerul lui de business să-i aducă nişte bani. Pe la ora 8. Am ajuns regulamentar, însă respectivul avea nu ştiu ce treburi aşa că s-a lăsat aşteptat. Până pe la ora 2. Ştiu, o să ziceţi că era neserios. Nu, nu e cazul. Avea banii la el... din păcate. Spun din păcate, pentru că a avut accident de maşină, a ajuns în comă la spital, paralizat de la gât în jos, iar banii au fost furaţi din maşină.

Deci cam cât de intense să fie gândurile de ură ale soacră-mii şi eventual ale fostului soţ (care îşi dorea teribil să ajung în faliment, doar pentru a-mi părea rău că l-am lăsat pe el, când făcea bănuţi frumoşi, pentru un bărbat cu venituri incerte). Şi cam cât de puternice să fie, încât să declanşeze evenimente de o aşa amplitudine? Chiar când credeam că de vină o fi poate casa în care stăm... poate poartă energii vechi şi ne influenţează... am sperat că o mutare să fie un pas înainte. Aşa că a schimbat locaţia, din multe puncte de vedere aici este mai bine (locativ vorbind) însă multe necurate mă urmăresc. Planuri care nu se realizează, ghinioane stupide aflate la mâna destinului, râsturnări de situaţie evident în detrimentul meu/nostru. Deja avem imunitate, puţine lucruri ar putea să ne mai surprindă. Eu înţeleg că mi-am stricat karma şi poate o am promisă şi trebuie să mi-o iau... accept, aştept, însă astea sunt prea de tot. 
Dacă se mai întâmplă un singur lucru ciudat şi ne dejoacă planurile... vă rog eu să-mi comunicaţi, dacă ştiţi unde găsesc cea mai bună spălătorie de karme in India!!!

Mi-e milă totuşi de soacră-mea că e o fiinţă bolnavă şi nu îşi dă seama că orice gând negru pe care l-a trimis spre mine, i se va întoarce înzecit. Mi-e milă şi de Mortu' că şi el moşteneşte aceeaşi boală, în cantitate mai mică e adevărat, dar cu aceleaşi consecinţe. Din fericire pentru toată lumea, lui îi va trece cu timpul. Fiara în schimb este interesată şi acum de viaţa mea, îmi citeşte cu interes blogul, chiar dacă nu recunoaşte şi continuă să-mi dorească visceral răul. Aşa cum îşi urăşte de moarte cumnata şi soacra, de mai bine de 20 de ani şi aşteaptă cu nerăbdare momentul în care le va da peste bot... aşa visează la momentul când destinul mă va aduce în faţa ei din nou şi mă va îngenunchea.

Am ghicit? Era o întrebare retorică, nu am nevoie de confirmare, o cunosc prea bine. Tot ce pot să fac eu este să mă apăr cum pot. Pentru jegurile umane nu merită să-mi stric şi mai mult karma şi să mă duc să dau acatiste la biserici să-i moară pisica şi purcelul. Tot ce vreau este să fiu lăsată în pace. Luaţi medicamente, faceţi meditaţii, trataţi-vă frustrările, orice... numai lăsaţi-mă vă rog eu în pace.

(Acest lucru este valabil şi pentru alţii, dar despre asta, într-un episod viitor)

Acu'... pentru restul... mă scuzaţi că am devenit aşa mistică şi paranormală... dar de la un punct, nu mai ai altă alternativă. Pai până când? Nu se mai poate dom'le!
Gata, de azi, activăm scuturile. Mă îmbrac în oglinzi, îmi împachetez creierul în folie de aluminiu, îmi pun beţişoare aromate drept antene şi o funie de usturoi la gât, activez sabia laser şi trimit înapoi la sursă tot ce vine negativ. Să vă ferească Dumnezeu!!! Acu' să vă văd!!!