joi, 31 martie 2011

Ce probleme mai avem...

 
KdD are un obicei prost. Hai să nu îi zic prost... să îi zic... defavorizant. Îi place să doarmă prea pe marginea patului, chiar cu anumite picioare scoase pe afară şi atârnate. Până aici toate bune, omu' doarme cum îi place.
Mie îmi place să dorm în două feluri: ori răspândită, lăbărţată şi expandată prin tot patul meu de 1,80m lăţime, ori ghemotocită şi în perfectă simbioză cu KdD. Pornind de la primele două premise, obţinem o rezultantă vectorială nu prea plăcută pentru colocatarul meu de pat... care trebuie să se menţină într-un echilibru perfect, să nu cadă din pat cu mine gramadă.
Într-o seară, ne găsim într-o schemă asemănătoare şi vădit îngrijorată de posibilitatea de a-l culege de pe jos, îi zic:
- Haide măăăăăă, iar te-ai dus în margine, iar nu te găsesc prin pat? Vino mai acana, să stau şi eu la tine în braţe! Tu nu vezi unde eşti? Avem ditamai patul! Uite-te şi tu, mai încap încă doi lângă noi!
La care el (spre deosebire de mine), vorbind puţin şi bine, zice:
- Nu încap doi... încap DOUĂ!

marți, 29 martie 2011

Banc

  
Trebuie... adică TREBUIE să vă zic cel mai tare banc, pe care l-am auzit azi de la un prieten. Allora:

"O răţuşcă plângea pe malul unui râu. Plângea şi repeta continuu: "nu ştiu cine sunt, nu ştiu cine sunt...".
Un crocodil iese din apă şi îi spune că nu poate să o vadă aşa tristă şi că îi spune el cine este:
- Ai un cioc portocaliu, corp mare, codiţă mică şi dai tot timpul din ea, gâtul mai lung şi subţire, ai picioruşe scurte şi portocalii... deeeeci tre’ să fii răţuşcă!
Veselă, răţuşca sare în apă, se zbenguie şi se întoarce la crocodil şi îi spune:
- Pot şi eu să încerc să îţi spun cine eşti, acum că m-ai făcut fericită şi am învăţat cum să ghicesc?
Crocodilul:
- Eh, n-ai fost în stare să ghiceşti cine eşti tu, o să ghiceşti acum cine sunt eu... hai să vedem!
Răţuşca se bagă în apă, se uită atent la crocodil, se bagă pe sub el, se uită, mai dă două ture şi iese din apă:
- Ai o gură foooarte mare, ai o geacă de piele absolut superbă, picioare scurte... nu prea ai coaie... Deeeeci... eşti italian!!!"

Eu mă tăvălesc!!!

P.S. Am obţinut şi varianta pentru ei, să se amuze şi ei... de ei:

Un anatra piangeva sulla riva di'un fontanile... e piangeva, e piangeva e ripetteva ''Non so chi sono... non so chi sono!''
Un cocodrillo esce dall'acqua, e li dice che non c'è la fa a vederla cosi triste, quindi ci provera lui a dirle chi è:
- Allora, hai il beco arancione, il corpo grande, la coda piccola e la muovi veloce, il colo lungo e stretto, piedini corti e arancioni... Quuuuuindi? Devi essere un anatra!
Tutta contenta, l'anatra si tuffa nell'acqua, si gira verso il cocodrillo, e li dice :
- Adesso che sono felice, e ho imparato come indovinare, posso anchio dirti chi sei, lo vuoi?
Il cocodrillo dice :
- Ma se non sapevi chi sei tu, come farai ad indovinare chi sono io.. comunque provaci...
L'anatra guarda attentamente il cocodrillo, si butta sotto, lo guarda, li gira intorno, lo guarda ancora, alla fine esce dall'acqua e li dice:
- Allora... hai una bocca grande, un giubbotto di pele stupendo, piedi corti e niente palle, Quindi? SEI ITALIANO !!!
 

duminică, 27 martie 2011

Fir-ar a dracului de oră de vară...

 
Urăsc ceasul şi faptul că doar primăvara se dă ÎNAINTE ora... Şi mai urăsc şi faptul că mereu uit, şi mereu îmi iau plasă... şi mă dumiresc abia când încep să mă întreb de ce e aşa multă lume pe stradă... şi de ce RATB-ul nu-şi repară softul de pe panourile din autobuze, ca să afişeze ora corect... După care mă prind eu că în autobuze ora e bună... apoi mă mai gândesc un pic, meditez, reflectez... şi îmi dau seama că sunt o întârziată!!!
Sun doi prieteni să verific, mă conving că aşa e... apoi mă resemnez... 

Ştiu că şi la anul va fi la fel...

Later edit: se vede că suntem rude... alt zăpăcit (e din 2007 articolul dar fix la el mă gândeam când l-am scris pe-al meu...)
 

vineri, 18 martie 2011

Taku is back!


Pe scurt, ne-am revenit! Şi eu, şi mai ales el. El se pişă, regulat şi cu jet, pff, chiar la litieră... mănâncă crănţănele speciale de la Royal Canin Veterinary Urinary, a scăpat de perfuzie, i-am dat şi branula jos de pe lăbuţă... cu tot cu jumătate de blană (acum e "tuns" în scări), miorlăie şi vociferează mai cu tupeu ca înainte (cred că vrea să ne explice cât a suferit cu sonda aia pe uretră şi cât l-a durut şi ce bătaie ne-ar da el dacă ar fi mai mare). Încet, încet, se joacă, se alintă, sare în şi din pat, ceea ce e o performanţă... n-a ajuns încă la acvariu, să bea din el, încă e slăbit... dar recuperează el. Doarme absolut şi numai cu mine, cu botul în gâtul meu, pe capul meu, în capul meu, după capul meu, la spate, la picioare, dar cel mai mult îi place bot în bot şi eventual să mă gâdile cu mustăţile pe la nas ca să nu mă lase să dorm.

Mi-am revenit şi eu... nu mai plâng, sigur nu moare şi nu rămân fără el, dorm în sfârşit bine noaptea, mi-au dispărut toate pietrele de pe inimă... şi banii din portofel. Dar merită. Varianta să mă trezesc cu el rece şi ţapăn în pat dimineaţa nu e deloc valabilă... aşa că dau şi ce nu am să-i salvez viaţa lui mică şi fragilă. Şi chiar şi aşa nu pot să revanşez toată afecţiunea pe care mi-a dat-o şi mi-o va da, în fiecare zi din viaţa noastră împreună.

Mă duc să-mi şterg lacrimile de emoţie...
 

sâmbătă, 5 martie 2011

Dragostea e scumpă

 
Iar nu am reuşit să scriu de ceva vreme şi îmi pare rău. Şi s-ar putea încă o mică perioadă să absentez motivat. Din păcate, iubirea vieţii mele, motanul Taku este foarte bolnav. De două săptămâni a început să facă blocaje uretrale... primele două le-am dibuit la timp şi am mers cu el la doctor, ultimul însă a fost mai grav, s-a lăsat cu pietre pe tract, febră şi frisoane. Aşa că ne petrecem zilele şi nopţile încălzind sticle de apă la microunde pentru burtica inflamată, ceaiuri administrate cu forţa din oră în oră, medicamente scârboase şi injecţii. La ultima parte nu pot vorbi la plural... KdD administrează injecţiile... eu nu am inimă...
Ingrijorător este şi faptul că mi s-a spus că are probleme din cauza alimentaţiei. Ma rog, şi faptul că e castrat are un aport, în general motanii castraţi au probleme urinare... dar nu mă pot abţine să nu observ că aceste probleme au început când i-am schimbat sortimentul de mâncare. Până de curând îl hrăneam cu Friskies Indoor Cats, apoi când s-a terminat sacul, am găsit o ofertă in Carrefour tot la Friskies, dar alt sortiment: Adult cu carne de pui şi vită. Friskies nu este chiar o mâncare proastă... ok, nu este Royal Canin, dar nici Wiskas nu e. Să zicem că e cea mai ieftină mâncare pe care o găseşti într-un pet shop ce se respectă (şi care nu vinde sub nici o formă Wiskas sau KiteKat)... Şi totuşi, de la acelaşi producător, am două produse, din care unul mai prost. Din cauza compoziţiei lui, Taku a făcut pietre şi depuneri pe tractul urinar... ceea ce înseamnă că din acest moment adio Friskies, welcome Royal Canin... încă nu ştiu din ce bani, având în vedere că e de două ori mai scump... dar... ce pot să fac? Să mă uit la el cum moare?

Şi nici cu veterinarii nu pot să spun că sunt dată pe spate de impresionată... În general îmi duceam odraslele la Facultatea de Medicină Veterinară şi nu am avut niciodată probleme... cam "pe bandă" şi fără sentimentalisme... dar profesionişti, mai ales în diagnosticare şi tratarea urgenţei. Al doilea medic însă, de la un cabinet particular, care s-a deplasat acasă... a rămas surprins că nu i s-au prescris medicamente sau un tratament de lungă durată... deşi fie vorba între noi, oricum nu cred că l-au ajutat prea mult. Am băgat picături d-alea scârboase în el şi tot n-a făcut pipi. Tot mecanic a trebuit deblocat... şi a costat de 8 ori mai mult, deh, deplasările la domiciliu...

Acum îl ţin în braţe, cu nelipsita sticlă de apă caldă... doarme, a reuşit în sfârşit să facă pipi şi e cam ameţit de la anestezic. 

La noapte sper să dorm şi eu...