duminică, 9 ianuarie 2011

De ce românul nu are noroc

 
Probabil ştiţi dintr-o postare anterioară, că mulţumită viitorului meu fost soţ, proprietarul actual mă dă afară din chirie, luna asta (speră el). Aşa că m-am apucat evident să-mi caut un apartament de 2 camere, care să arate cât de cât decent, obligatoriu nemobilat, la 200 euro maxim. Când zic nemobilat, zic fără nimic, adică absolut nimic. Nici chiuvetă la bucătărie nu vreau, că o am deja. Mă rog, să nu deviez.
Întâmplător, îmi zice mama că la ea pe scară (zona Lacul Tei) un etaj mai sus, inchiriază unii 3 camere. Mă codesc eu la început, dar îmi zice că nu au îmbunătăţiri şi că nu cer mult pe apartament, să mergem să-l vedem măcar şi poate negociem. În capul meu, evident că nu aveam ce să fac cu 3 camere, dar dacă arată mai naşpa şi ni-l lasă la 200... de ce nu? E lângă mama... e zona foarte bună... zic hai să mergem.
Azi ne-am dus pe acolo într-o vizită scurtă. Foarte scurtă. Oamenii vroiau 250 euro, că domne' asta e preţul pieţei, nu vroiau să lase sub nici o formă, deşi le-am propus contractul să fie pe o sumă foarte mică (evident şi impozitul să fie mic). Oooook, zic, hai să vedem pe ce cer aştia 250 euro...

La intrare ne întâmpină o uşă veche de lemn, din care intram într-un hol pătrat, cu ciment pe jos. Un perete inundat de vecinul de deasupra, scorojit şi curaţat. În sufragerie linoleu vechi, tâmplărie de lemn pusă de constructorii blocului în '75. În bucătărie gresie de cel puţin 20 de ani, faianţă la fel, doar pe jumătate de perete. Evident restul nezugrăvit. Bine că măcar în bucătărie era alb, în restul camerelor şi pe hol, era o culoare incertă, undeva între maroniu/cărămiziu. În dormitoare, evident acelaşi linoleu de pe vremea lu' mamaie, pe hol, o zonă de depozitare cu nişte uşi antice de lemn, ce acopereau nişte pereţi scorojiţi şi cam umezi. În baie, era un pic mai umană problema, gresie şi faianţă din acelaşi lot probabil de-o seamă cu Revoluţia.
Din loc în loc linoelul era cârpit cu alte bucăţi de linoleu, mai ales la pragurile de intrare. Aaa, să nu uit de uşile de interior, vechi de 35 de ani, de când e făcut blocul, acoperite grosolan cu mai multe straturi de vopsea albă îngălbenită. Cred că deja am menţionat că nu era nici urmă de termopan, iar cele două balcoane aferente, evident nu erau închise şi serveau ca depozitare pentru nişte mobilă veche, pe care bunică-mea ar fi aruncat-o de mult.

Eeh, pe asta cereau oamenii 250 euro. Ce nu înţeleg ei, din cauza încăpăţânării aferente vârstei, este că dacă mai ţin neînchiriat apartamentul câteva luni, pentru că ţin la preţ, deja merg în pierdere. Ultimii chiriaşi au plecat în urmă cu 4 luni, deci deja sunt 1000 euro (la preţul lor). Şi sunt convinsă că nu îl vor închiria în condiţiile astea încă 3 luni de acum în colo. Ceea ce înseamnă încă 750 euro. În schimb dacă ni l-ar închiria nouă pe 200, într-un an ar pierde doar 700 euro că au lăsat la preţ. 

Şi uite d-asta românul n-are noroc, şi are reputaţia pe care o are. Pentru că el încearcă să fure în orice condiţie. Pentru că el are pretenţii, dar nu oferă nimic în schimb, pentru că vrea "preţul pieţei", dar nici de-al dracu' n-ar da o lavabilă şi ar pune un parchet d-ăla cel mai ieftin de 6 lei mp. În condiţiile astea, mă cac în casa voastră de pe Lacul Tei cu linoleu şi ciment, mai bine mă duc în Trapezului, la 2 camere renovate, cu termopan şi tot ce vreau eu, şi dau tot 250 euro. Măcar ştiu o treabă.

Niciun comentariu: