vineri, 1 octombrie 2010

Amore a Roma - S2 - Episodul 8


- continuare -


Episodul 8 - Roma Cristiana (partea a II-a)

A doua zi cu aspect bisericos, am ales-o să fie într-o duminică. Ca de obicei ne-am programat o trezire timpurie, în aşa fel încât la ora 10 să prindem o slujbă... Evident la ora aia de abia ne-am trezit... până ne-am băut ceaiul, până ne-am sucit şi învârtit... iar am plecat târziu... şi nu vreţi să ştiţi ce traseu „scurt” aveam pe agendă.


* Basilica San Giovanni in Laterano

A treia basilică papală din Roma, sediul papalităţii înainte de construirea basilicii San Pietro. Tot cu 5 navate (nave), dar delimitate prin nişte statui şi basorelifuri în marmură verde. Mult mai luminoasă şi plină de viaţă şi agitaţie, cu o podea mozaic din marmură viu colorată, cred că o pot situa pe locul 3 în topul basilicilor mele preferate. Tur virtual aici. Are şi obelisc în faţă... regulamentar. Io cred că nu mai există picior de obelisc în Egipt, toate sunt ori la Roma, ori prin America, ori împrăştiate prin alte locaţii.

* Porta San Giovanni – antică şi de demult, veche intrare în cetatea Romei, se mai păstrează şi astăzi poarta principală şi câteva sute de metri de zid. O vedeți aici.

* Basilica Santa Croce in Gerusalemme

Din păcate am văzut-o doar din afară, pentru că era închisă. Nu-mi explic de ce, doar era duminică, puteau s-o lase spre vizitare... dar nu, i-am admirat faţada, am citit despre ea în ghid... cică adăposteşte rămăşiţe din crucea lui Isus. Nu vă pot confirma, îmi pare rău, nu am reuşit să intru.

* Scala Santa

Situată lângă San Giovanni in Laterano, se spune a fi cel mai sfânt loc de pe pământ, Sancta Sanctorum, în parte deoarece reprezenta capela privată de rugăciune a papilor, dar mai ales pentru că se spune că este construită din bucăţi de marmură luate din Pretoriul lui Pilat, marmură pe care Isus a călcat în repetate rânduri în timpul patimilor. Tradiţia spune că această scară alcătuită din 30 de trepte, se urcă numai în genunchi, la fiecare pas spunând Tatăl nostru... Nu vă speriaţi prea tare, am urcat pe cele două scări adiacente din piatră, pe care teoretic doar se coboară... ştiu, ştiu, eu sunt Diavolul în persoană.

* Basilica San Clemente

Probabil puţin celebră, dacă nu chiar necunoscută de turistul obişnuit, San Clemente este una din cele mai interesante basilici din Roma. De ce? Pentru că deşi a fost reconstruită aproape în întregime după incendiul din 1084, a păstrat cu succes elemente paleocreştine, îmbinând absolut superb detalii păgâne şi decoraţiuni cristiane. De fapt construcţia de azi se situează deasupra celei vechi, coloanele de azi sunt puse exact deasupra coloanelor vechi. Apropo de asta, interesant este şi faptul că aceste coloane sunt diferite, ele fiind aduse de pe la alte biserici parţial distruse. Cu tavanul consider eu că au dat-o în bară, manifestând prea multă opulenţă şi grandoare pentru o bisericuţă cu mozaicuri bizantine şi arcade din lemn. Pentru cine are bani de dat, se poate coborî la subsol, unde se poate admira basilica veche, datorită săpăturilor din secolul XVIII.

* Colosseo – Palatino – Via di San Gregorio

P-aici am luat-o după ce am ieşit din San Clemente şi ne îndreptam agale către Circo Massimo. Chiar la un colţ de stradă am descoperit două piese de muzeu, adevărate opere de artă ale epocii moderne, două bucăţi bijuterii Ducati Corse 1198, una de serie, una sport. Uoof!



* Circo Massimo

Dezamăgitor. De fapt este doar o zonă maaaare de tot, virană, cu praf şi nişte iarbă uscată în care o dată, de mult, în vremuri de mult trecute, se ţineau curse de care romane, la care participau mii şi mii de romani. Acum, cică se mai văd meciurile naţionalei acolo şi ceva concerte.

* Basilica Santa Maria in Cosmedin

Din aceaşi zonă ca şi San Clemente, cu un interior sugestiv şi auster, este cel mai bun exemplu de biserică primitivă, cu mai multă piatră decât marmură, cu tavan şi grinde din lemn afumat cu un baldachin simplu şi elegant. Dar cel mai interesant lucru pe care l-am găsit în Santa Maria in Cosmedin a fost un ghid poliglot, care îţi putea vorbi în ce limbă de circulaţie internaţională vroiai tu. Dar cum al meu KDD stăpâneşte accentul roman la nivel de perfecţiune, a început să se converseze cu respectivul, relaxat şi fără probleme în italiană. După vreo 5 minute, vine la mine, care io făceam poze la diverse pietre şi imi zice în româneşte: „hai să mergem, nu putem intra jos în capelă, tre’ să dăm 1 euro, aşa ne cere ăsta”. Fix peste 3 secunde îl auzim pe ghidul poliglot arzând-o pe româneşte într-o mare veselie cu o tipă. Ne-a bufnit râsul instant şi deja ne inchipuiam cum ar fi fost să fi purtat conversaţia aceea în faţa lui, crezând că el e italian. Frate, în Roma e periculos să vorbeşti româneşte din toate punctele de vedere. Ori inveţi telepatia, ori nu mai comunici.

* Piazza Bocca della Verita

Evident nu am stat la coadă după toti turiştii japonezi să-mi fac poză cu mână în gura ăluia. Plus că ar fi fost şi periculos, cine ştie ce mă punea KDD să declar şi rămâneam dracului fără mână. Deci fără Bocca della Verita, am zis!

* Aventino – Grădina cu portocali

În vremurile imperiale, colina aventină era prin excelenţă o zonă rezidenţială nobilă, plină de superbe vile romane şi grădini. Ar fi fost frumos să mai apucăm să vedem şi noi astăzi măcar ceva urme din acele spledori, dar din păcate au avut grijă goţii de ele în 410 şi n-a mai supravieţuit nimic. S-au construit mai apoi în era creştină, ceva biserici foarte frumoase ce răsăreau elegant din vegetaţia densă a colinei. La o plimbare pe Aventin, sub nici o formă nu se ratează o vizită în Grădina cu portocali. Acu’ de ce să mă dau rotundă, nici noi nu ştiam de ea, am descoperit-o din întâmplare... şi pot să spun cu mâna pe inimă că este unul din cele mai frumoase locuri din Roma. Închipuiţi-vă în vârf de colină, ascunsă între nişte ziduri, o oază de verdeaţă, cu câteva alei cu pietriş, iarbă verde şi portocali tineri, un izvor de apă rece şi bună, plus o terasă balcon, de la care se vede Lungotevere, Tibrul şi Cupola Vaticanului, practic jumate de Roma. Rivalizează serios cu Pincio, nu mă pot hotărî. Este şi mai intim, puţini ştiu de această Grădină, e linişte, umbră, poţi să îţi scoţi şalul din dotare, să-l aşezi sub un portocal... şi să dormi liniştit vreo juma’ de oră, chiar o oră... ceea ce am şi făcut, fără probleme... după o astfel de zi... şi încă mai aveam două obiective.

* Basilica Santa Sabina

Biserică veche (are mai bine de 1600 de ani) simplă şi destul de retrasă, cred că ne-a plăcut cel mai mult, mai ales însoţitorului meu. Avea o lumină specială, şi un anume aer, plus că părea antifonată, când intrai toate zgomotele rămâneau la uşă, luai cu tine numai atingerea uşoară a sandalelor pe marmură. Nu era absolut nimeni înăuntru, linişte totală, aşa că pot spune că am trăit o senzaţie absolut specială şi intensă. Undeva în stânga, se afla şi o capelă laterală, plină de o lumină aurie, ce intra printr-un vitraliu extrem de bine plasat... nu îţi venea să mai pleci, atât de mult te umplea liniştea aceea.

* Basilica Sant Alessio

Situată 20 de metri mai sus de Santa Sabina, o altă bisericuţă asemănătoare, cu acelaşi aer vechi, antic dar mai simplu, absolut special în toată opulenţa catolicismului din restul Romei. Întâi se intră într-o gradină splendidă, specific bisericilor vechi, plină de verdeaţă, izvoare, păsărele, o bancuţă retrasă... şi de abia apoi intrarea efectivă în basilică. Am găsit biserica aranjată de nuntă, ori fusese una, ori urma să fie, cu băncuţa mirilor îmbrăcată în catifea albastră cu franjuri şi şnuruleţe aurite... ce să mai, o splendoare.

Cam aşa s-a încheiat a doua zi de Roma Cristiana. Mai aveam pe listă două biserici din Trastevere, însă oboseală era cruntă şi nu am mai putut. Ne-am îndreptat către staţia lui 170, unde am aşteptat ceva vreme... cu gândul numai la gelato de raffaello şi caffe. Iar oboseala adevărată ne-a apucat de abia când eram aproape de casă, slavă domnului, că am putut să intervenim repede... un lighean cu apă rece şi sare, unde ne-am ţinut picioarele până s-au desumflat şi am început uşor să le mişcăm fără dureri.

A fost o zi extraordinar de plină, de intensă, obositoare de-a dreptul, dar într-un stil plăcut. Minunăţiile pe care le-am văzut, frumosul ce ne-a încântat ochii, ne-a făcut să nu simţim plumbul din picioare, ce se scurgea încet pe măsură ce trecea timpul şi sutele de metri. Dacă ajungeţi la Roma, luaţi harta şi refaceţi traseul meu, nu o să vă pară rău... iar dacă o să vă placă la nebunie, îmi datoraţi o sticlă de Chianti. Dacă totuşi nu aveţi timp pentru aşa ceva, este complet inadmisibil să rataţi Grădina cu portocali. O fugă de după-amiază merită, după un prânz târziu... trageţi şi un pui de somn, admiraţi şi priveliştea, vă refugiaţi un pic de nebunia de afară.

Vă las în Grădina cu portocali şi mă duc să pregătesc ultimele episoade. V-am pupat pe portocale.

- va urma -

Niciun comentariu: