miercuri, 28 iulie 2010

Oameni...

Hai sa va zic o faza misto. Nu m-am hotarat daca este de ras sau de plans.

Luam una bucata personaj... posesor de coaie (greseala a naturii), ca sa nu zic masculin, pentru ca diferenta este majora... cu alte cuvinte ca sa ne intelegem, e mai pizda decat mine. Din aceasta cauza si luand in considerare ca barbatii in general gandesc cu ce au intre picioare... personajul nostru gandeste cu pizda din capul lui.
Cealalta tabara in povestirea mea este Varu' Iatzcu... care pana de curand era prieten comun cu mine si personajul respectiv... acuma nu mai e, avand in vedere... o sa intelegeti.

Asa... se facea ca Personajul ii da un telefon lu' Varu' Iatzcu... cu d-alea, cu domne ce mai faci, ca nu am mai vorbit de mult, ca hai sa ne vedem la o bere, etc. Iatzcu precizeaza: fratili meu, tre sa plec in delegatie si nu am nici un ban, deci n-avem pe ce sa bem berea aia. Personajul: aaaaa, dar vai, stai linistit, nu-i problema, am eu!
Si uite asa se intalnesc cele doua pizde la bere. Si se apuca sa bea. Si beau. Toate bune si frumoase... pe la a treia bere, Personajul meu ce credeti ca zice? Stii Iatzcule, io mai am doar 3 lei... Zbang! Evident ca a inventat frumos si o poveste lacrimogena, ce bate usor in tragi-comic... cum ca domne, tocmai atunci venea de la spital... ca are probleme, ca a cazut cu motorul... a scos si radiografia sa se lamenteze pe marginea ei... mai mai sa-i plangi de mila. Ma rog, pentru cine pune botul si nu cunoaste materialul.

Asa ca Iatzcu, alt prost, ce credeti ca face? Apeleaza la rezervele pentru delegatie si plateste el masa... apoi se retrage si il lasa pe Personaj singur la masa, sa-si termine a nushcata bere. Dupa ce pleaca Iatzcu, Personajul nostru mai comanda o cafea care costa 5 lei, ii lasa chelneritzei 3 lei si ii zice ca nu are mai mult.
De unde stiu asta? Pai in localul respectiv, Iatzcu e de-al casei, deci logic ca i s-a batut obrazul a doua zi cand a calcat pe acolo. Oricum sa zica mersi ca avea totusi rezervele de delegatie si ca astfel mai poate bea bere acolo... onoarea fiind reperata.
Ceea ce nu se poate spune despre Personaj... samurai de vaza al Bucurestiului mileniului 3, adept infocat al Hagakure (cartea samurailor), el care traieste conform Bushido, cu onoare, sacrificiu de sine, loialitate, respect si alte d-astea. Mai ales ca acum este membru important al unei corporatii internationale si castiga suma fabuloasa de 22 de meleoane, singura cheltuiala fiind pe benzina. Apai cum micule samurai, n-ai bani sa bei o bere? Ntz, ntz, ntz!

Si daca tot am adus vorba de onoare, Personajul nostru ii mai si promite ca a doua zi il suna pe Iatzcu si ii da banii inapoi, ceea ce nici pana azi nu s-a intamplat... si a trecut ceva timp. De fapt nu a trecut chiar mult. Un alt prieten comun... de fapt fost comun... asteapta si acum 1 milion, de pe 13 mai.
Io zic ca in aceste conditii, n-ar trebui sa se mire ca are accidente cu motoru' (asta in cazul in care nu e o fabulatie meschina, si am clare indoieli in legatura cu veridicitatea evenimentului). In general datoriile astea au un stil de a se intoarce impotriva celui ce le-a facut... you know, karma and shit.

Va las, ma duc sa prajituresc ceva, ca azi e ziua lu' mamanu' si am invitatie speciala. Ciao!

duminică, 18 iulie 2010

Reducere de oua la Pitbu' acasa

Ma trezesc eu intr-o "dimineata" adica pe la 12, vesela nevoie mare si plina de draci de caldura si ce constat? Constat cu "bucurie" in suflet ca pe caldurile astea, lu' Bushiny ii arde de... Aoleo si ce se tavalea, aoleo si ce gangurea, aoleo si ce ridica o coada... fix asta mai lipsea. Nu e suficient ca inca mai am 2 pisoi din cei 5 supravietuitori, nu e suficient ca nici macar nu i-a intzarcat, ca de abia au facut 2 luni... noooo, curva naibii deja a inceput sa-i faca ochi dulci lu' Taku.
Saracu' Taku ce sa zica? Sa refuze? De ce sa irosesti o erectie nu? Iar daca gagica e buna si vrea... s-o fi saturat saracu' de 4 luni de autosexoral...
Numai ca nu au luat in calcul faptul ca nu am de gand sa-mi fac crescatorie de pisici acasa si sa ajung sa dorm pe hol, ca nu mai am loc in casa mea. Asa ca se cereau masuri drastice... de taiere.
Am facut un pic de cercetare, am decis locatia, am ales doctorul, am facut programare... totul era pregatit. Taku saracu' nici nu stia ce-l asteapta.
Pe la orele 3 ale dupa-amiezei... mi-am luat inima in dintzi si motanul in brate si am purces catre cabinet. Pe drum, chiloman, zbierete disperate, agatat cu ghearele de gatul meu, alte zbierete disperate, de parca venea sfarsitul lumii... Care de fapt a si venit 20 de minute mai tarziu, pe masa de operatie... dupa o injectie de anestezie totala.
Rezultatul? Acum avem doua coaie in minus in casa. Insa partea interesanta de abia acum vine.
Il culegem noi pe Taku de pe masa de suferinta... il luam in brate, ii gasim o pozitie comoda avand in vedere ca starea de agregare era flasca spre mortaciune... si la cea mai mica miscare ii cadea capul de parca era din guma de mestecat... ceea ce evident ne cracana pe noi de ras. Trecem peste faptul ca pe ochi avea crema aia translucida (care se pune pentru ca animalele anesteziate nu stau cu ochii inchisi ca noi) ceea ce il facea sa para un zombie mic si negru, evadat din cimitirul animalelor... asta si cu capul care cadea gratios si balele care ii curgeau din gura... cred ca nu am ras asa de bine de ceva vreme.
Ajungem acasa, punem "copilul" in siguranta pe o paturica, sa doarma linistit 3 ore cum zisese doctorul. Ei ash! Dupa juma de ora deja misca! Dupa ce a vomitat el cu drag si spor tot ce mancase pe ziua respectiva, "s-a gandit" el ca ar avea nevoie si la litiera... insa in conditiile date era mai sigur sa incerce sa-si dea drumul pe el... ceea ce a si facut. A adormit la loc... epuizat fiind... iar dupa alta juma de ora, deja incepuse sa-si revina. Si cum toata lumea stie ca am motan ambitios... nu s-a lasat pana nu s-a ridicat in picioare! Sa va povestesc actiunea? Sa va descriu exact impleticeala labutzelor din fatza, in timp ce cautau o traiectorie aleatorie zigzagonala? Sau cracaneala celor din spate intr-o incercare lamentabila de a mentine traiectoria deja aleasa?
In final cand a gasit 4 puncte dispuse in dreptunghi, si era intr-un oarecare echilibru, nu stiu de ce, planul orizontal al parchetului, brusc a inceput sa se miste, sa se incline... asa ca a fost nevoit saracu' sa gaseasca variante ajutatoare. A masurat el unghiul de incidenta si daca a vazut ca totusi peretii fac 90 grade cu podeaua, logic era sa se tina de ei. Ceea ce a si facut... putin aplecat asa, cu labutzele in diagonala, dar cu corpul fix drept luand forma celui mai prietenos si lipsit de mobila, perete.
Oboseala totusi a survenit 3 metri mai tarziu, asa ca a gasit un coltz mai racoros de gresie... si s-a culcat! Doamne ce experienta!

Hai ca noi radeam de ne dureau burtzile, dar ce-or fi zis ceilalti colocatari pisicesti, adica Bushiny si cu cei doi pui ramasi. Dupa fatza ei, eu presupun asa:
"Iar a venit asta beat acasa!!! Nenorocitul dracului nici nu vede in ce hal e, se tine de pereti, nu poate sa mearga in picioare! Doamneee, cu cine m-am maritat eu?!? Ia uite Doamne cu cine am facut eu copii, mi-am deformat corpul si mi-am sacrificat sanatatea! Pentru cine, pentru un betiv! Apai ce exemplu le da copiilor astora?"

Intre timp copiii erau foarte nedumeriti si nu indrazneau sa se apropie. Cand s-au convins ca doarme si nu misca, au venit asa tiptil si au investigat situatia. Au concluzionat rapid: "Hahahaa, bro, tata e praf, wasted!"

Razbunarea lui Taku insa a venit mai tarziu. Desi doctorul ne-a zis ca o sa doarma 3 ore, deja dupa 1 ora mergea impleticit, dar dupa 2 ore deja ii alerga pe-astia prin casa. Dupa ce i-a ciufulit bine pe puradeii tupeisti, a luat-o pe Bushy in primire insa fiind inca ametit... se suia pe ea cu ganduri necurate, o mushca de gat, insa nu facea nimic... si nu intelegea ce se intampla. Ma rog, poate intelegea, s-o fi gandit ca e de la bautura. Bushy in schimb avea mari probleme de identitate: "Cum este posibil ca un barbat cu care am facut eu 6 copii, sa fie acum impotent? Nu mai mai iubeste? Oare sunt eu de vina? Nu-l mai atrag? Oare are pe alta? Unde ai fost nenorocitule astazi dupa amiaza?"
Taku saracu' era nevinovat si nu intelegea care-i faza. Nici prin cap nu-i trecea lui sa o insele pe Bushy, mama copiilor lui si dragostea vietii sale, dar de ce il acuza de asta? Nu stie ca o iubeste numai pe ea si ca are doar un moment dificil. Dar totusi ceva nu este la locul lui. La linsul de dimineata... erau mai multe chestii acolo... iar acum nu-si mai recunoaste corpul si pe deasupra, desi are rezistenta la bautura, astazi nu stie de ce, dar l-a doborat. Concluzia a fost ucigatoare: a fost rapit de extraterestrii si s-au facut lucruri inimaginabile pe el!!! Dar oare ce amestec are stapana in toata chestia asta? Oare e in cardasie cu ei?

Ametzeala nu a durat mult si mare ne-a fost uimirea sa vedem ca deja dupa 3 ore Taku presta cu veselie la Bushiny. Parca era pe baterii. I-a dat cateva numere in seara aia, de nu mai stia cate fire de blana mai are pe ea si cate nu, a tavalit-o si pe hol si prin sufragerie. Deci io de motan castrat si futangiu nu am mai auzit niciodata. A doua zi a continuat la fel, si apoi in urmatoarea seara, acum sunt in pauza... de canicula. Cu blana aia pe ei, nu le arde de sex. Oricum Bushiny cred ca este nimfomana... pentru ca atunci cand Taku se reface, ea vine si se gangureste pe langa motanul meu... ceea ce nu este corect, pentru ca am convenit deja cu ea sa nu facem avansuri gagicului celeilalte. Io inteleg ca o ard caldurile astea... dar sa-i faca ochi dulci lui KDD, sa se frece languros de picioarele lui, sa se ofere pe tava ca o nesimtita cu picioarele in sus, gangurind cu inteles, doar doar o pune mana pe ea... nu e frumos!
Noroc ca am incredere in KDD ca nu m-ar trada vreodata... chiar l-am auzit spunandu-i: "draga mea, stii ca esti speciala pentru mine... dar nu putem fi impreuna... nu esti genul meu, iarta-ma... de fapt, daca stau sa ma gandesc, nu esti nici macar specia mea!" Asa ca Bushy trebuie sa se multumeasca tot cu un motan betiv si fara coaie... care momentan doarme ca porcul in canapea cu telecomanda in mana si o bere rasuflata langa mustatzi.

Ce ti-e si cu motanii/barbatii astia!!!

joi, 15 iulie 2010

Amore a Roma ... continua

Producatorii serialului de succes Amore a Roma au lansat deja zvonul unui fulminant Sezon 2. Desi prima serie de episoade a fost considerata de catre criticii de film, oarecum scurta, acestia nu s-au lasat intimidati si au promis o revenire in forta. Se pare ca acest lucru se va intampla mai devreme decat anticipase publicul larg, astfel Pitbulitza Film a dezvaluit ca deja se lucreaza la scenariu, se aleg locatiile pentru filmari si se fac ultimele aranjamente legate de bugetul alocat.

Productia in sine va incepe pe 6 august si cel mai probabil se va termina pe 29 august, urmand ca data oficiala a lansarii sa fie comunicata ulterior, cel mai probabil in septembrie. Pentru cei ce vor sa vada un preview cu ceea ce va contzine Sezonul 2 din Amore a Roma, aveti mai jos un trailer.


miercuri, 14 iulie 2010

Dulceata de visine


Vorbeam cu o prietena zilele trecute, o prietena foarte guraliva (chiar si in scris, daca va puteti imagina asa ceva - scrie, scrie, si uita sa dea enter, si cand in final isi aduce aminte, ii zice yahoo mess ca are prea multe cuvinte in fraza si ii da error sending). Prietena asta a mea sta in Milano si de curand mi-a trimis un text, pentru uz intern (a se citi distractie privata) insa e prea haios sa nu-l public. Bine, am mai umblat eu pe ici pe colo... ca era copy paste din messenger, deci necesita o forma... dar jur ca nu am alterat in nici un fel informatia. So, have phun!


"Ei gagico... aaaam uitat sa iti zic ca am facut dulceata de visine. Un vecin s-a dus si a cules ceva acum vreo luna, dar erau mai mici si mai rosii, asa ca am facut visinata. Apoi zilele trecute vine iar cu o punga. Io zic ce naiba sa fac cu ele? Dintr-una in alta vorbeam cu o amica pe mess si ii zic ca am niste visine, ea cica "imediat vin sa le iau". Zic bine. Dar tocmai in acel moment, p-asta o manaca in cur si ma zgandare... " fata, da' tu de ce nu faci un pic de dulceata".
Pfoaai, zic io???? Lasa'ma fata cu dulceata. Fix asta nu mai facusem eu niciodatata, nu nene, sa stau sa scot samburi ca mama pe vremuri, pana la 3 dimineata. Neahhh, nici vorba, ia-le tu, fa-le tu dulceatza si ma chemi cand e gata sa imi dai un borcan, zic sarumana si cu asta basta.
Vazand fata asa, a zis, bine atunci vin sa le iau, m-a intrebat de vreo 4 ori si cand s-a convins ca efectiv nu vreau, a zis ca ea are copii si le face lor.
Pana sa vina ea la 9:30 seara, parca mi-a bagat ghimpele. Da' io ce, sunt mai proasta, de ce sa nu fac?'' Uite-asa , madam B., fa-ma mama sa-ti seman, da' de ce sa-ti seman mama, ca am impresia ca pe mine m-a facut mamaie !!!
Pun io deoparte punga aia pentru amica'mea si uite-ma in copac cu Diana la nici juma de ora. Am cules noi fetele pana cand ni s-au gaurit pungile din cauza cracilor, si mie si ei si dupa ce diana si-a facut o burta considerabila de visine, am zis gata coboram. Culesesem doar vreo 4 kile... desi erau destule in pom... numai ca la tonajul meu depasit imi era frica sa pun picioru' pe anumite craci, ca de'... nu mai am 12 ani ca la mamaie in cais, am 32... iar partenera mea mai subtire din situatie, baga mai multe in burta decat in punga.
Ne-am distrat noi vreo ora, o ora jumate apoi venim acasa, le spal, apoi incepe procesul bagatului batzului in cur, adica pardon, a scosului (nu batzului din cur) a samburilor pizdii masii (scuzati pardon)

PANA LA 2 NOAPTEA AM SCOS SAMBURI in pana mea!

Pe la 9 cand a venit Cinzia sa-si ia punga si m'a vazut... sa lesine. Zice, bine fata nu ai zis ca nu faci? Io, stai linistita ca ale tale sunt in frigider, dar m-am gandit eu bine dupa ce am vorbit cu tine, sa ma duc sa culeg si pentru mine, si uite asa... m-a mancat in cur ca pe zambilica papadopolini. Din toata vizita ei, am fumat doar 2-3 tigari, deci nu am folosit mainile la samburi, in rest continuu tzaca paca, pana la 2 noaptea... cand!!!!... cu durerile aferente de spate tipice maica'mii m-am dus la culcare satisfututa ca am pregatit visinele pentru a doua zi.

(vezi tu ce face o tuta in loc sa se futa - na ca fac si rime acu')

A doua zi insa, vazand continuu reclama la TV cu FRUTTAPEC - ''fa dulceata in doar 3 minute'' - am zis iaaa sa iau io fruttapec d'asta, ca m-au zapacit colegele anu' trecut
cand le-am povestit de faimoasa mea aventura cu murele mele pe care le-am fiert cam 5 ore la cazan in curte!!!

fruttapec = un praf fainos intr-un plic, facut de Dr. Oetker care cica scade timpul de fiert la 3 minute, pastrand calitatea fructului (cred si io, ca doar nu innebunesti ca mine 5 ore la cazan... dupa care mai ramane doar cacatul viermelui care era in mura, ca pulpa de fructa... s-a dus... pe apa Dambovitei)

Slava domnului ca am masina sa merg la primu' supermarket... unde evident nu aveau... dar deh, la cocotzatzii din deal de-aici de la mine, ce sa stie tzaranii. Ma intrebau ele pe mine "frutta CE???" Frutta ma-ta, le-am zis si m'am carat! Tot asa pana la al patrulea unde am gasit faimoasa FRUTTAPEC!!! Evident luai 4 cutii, ca romanu nostru, sa fie, desi o cutie are 3 plicuri, si se pune un plic la kilu' de fructe (mah, da' daca maine incepe razboiu...mai stii??? ... cu ce mai fac eu dulceata???)
Buuun, cumparaturile facute (evident cheltuit 8 euro numai pe fruttapec si inca 50 pe "diverse", ca de... daca m-a mancat iar in cur ca pe zambilica papadopolini, fi-i-ar tzarana usoara ca nush cine curu' meu e... imi trebuia rrrau de tot detergent - se pune nu la dulceatza???!!... si imi trebuia si niste mancare de pisici la cutie (cred ca astea se pun drept glazura la sfarsit) - plus alte chestii... maruntzishuri... ehh... care au facut toate impreuna bine meritatata cifra de 50 euro, pentru ca are am primit alti binemeritati 50 de pumni in cap de la Bia pentru ca i-am cheltuit!

Intr-un final, am ajuns acasa si am inceput sa fac inventarul: fructe am, pulapec din ala am (ca am cheltuit 50 euro pe cacaturi si inca 20 pe benzina alergand prin supermarketuri dupa el) insa un detaliu mic, micutz imi lipsea, cred ca de fapt puteam sa-l inlocuiesc cu detergentul... ca ZAHAR, futu-l in nas, nu m-am gandit sa iau. Ce sa mai zic de borcane??? Ce's alea... nici vorba... ca doar dulceatza o facem ca sa vopsim peretii in visiniu cu ea!!!

Eeeei, am zis, lasa, noroc ca exista Diana. Fugi jos si ia zahar! Dupa zece ave maria sa nu vina cu bicarbonat, constatam ca deja italianu' a inchis pentru pranz, asa ca asteptaram cumintele pana la ora 3 sa luam zahar, dupa care abia a inceput aventura FRUTTAPEC!!!
Eiiii, da' ce frumoasa e reclama... "cu fruttapec bunica imi face in doar 3 minute dulceata cand ii cer" Eiiii zic, si mie!!! Bunicu' Biagio imi face creierii zob ca am cheltuit 50 euro ca sa fac o inocenta dulceata... si nici nu ii ia 3 minute, iti zic eu, in 30 secunde ma injura fara sa se repete, iar pe urmatoarele dulcetzuri le voi face in mijlocul strazii, unde voi fi cazata impreuna cu fruttapecu' meu.

Evident am urmat amanuntit, tot ce scria pe cutie, adica amestecat fruttapec cu fructele si pus pe foc, cand fierbe, pus zaharul, amestecat continuu si 3 min dupa ceas gata!. Ma rog, eu dupa ''cultura'' mea romaneasca si personalizata Toma necredinciosu' am lasat pe foc 23 de minute, ca vedeam io ca e cam lichida. In final am stins si am pus in borcane... si nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca ceea ce puneam eu in borcane, puteam la fel de bine sa pun si in sticle, de ce nu? Oricum se poate bea pe post de compot, buna rau dar are consistenta apei!

Pai adicatelea, anu' trecut am facut dulceata de mure, care poate sa ia premiu intr-un concurs de creatie cu tema "obiecte ce pot penetra un zid de la 1 metru distanta"... anu' asta pot concura la categoria "ce se poate pune in borcane si e lichid" Evident, dulceata mea!

Concluzie ? Daca imi iese dulceata asta si se incheaga pana la urma, la concurs de miss ma duc, ca daca o imbecila ca mine poate sa faca dulceata si sa fie si buna, atunci o grasana de ce sa nu participe la miss??? "

sâmbătă, 10 iulie 2010

Jurnal de calatorie - ultimul episod


- continuare -


Epilog (23 iunie) - Ciao Roma... dar raman cu tine!

Sa va spun ca asa cum mi-a fost greu in acea zi, sa ma desprind si sa accept ca plec... ca ma intorc acasa... asa mi-e greu acum sa scriu ultimul articol din acest mini serial. Pentru ca am retrait de la capat toata experienta, iar acum simbolic ii pun capat... din nou. Adica va imaginati ce bine ma simt, pffff!
La fel de "bine" ma simteam si in dimineata aia, dimineata in care, de stres si amaraciune, m-am trezit devreme. Am trecut peste alintaturile care deja intrasera in obisnuintza, si am mers direct la smiorcaieli grave. Nu avea rost sa ma mai incurc cu jumatati de masura... asa ca da-i cu lacrimi de crocodil si vaicareli, de mi se zguduiau umerii de atatea sughitzuri. Nici gandul ca imi vad pisoii nu ma ajuta deloc. Din punctul meu de vedere puteam sa nu-i mai vad deloc, numai sa nu plec...

Acest lucru nu era posibil... asa ca m-am apucat de bagaje, ocazie cu care am facut si un scurt inventar al lucrurilor NEpurtate, si mi-a dat un procent ingrijorator, peste 50% haine plimbate degeaba. Sa zicem ca am o scuza, ca vremea nu m-a ajutat in acest sens... slaba scuza, dar ma scoate macar cu un 25%. Tragedia era ca mai aveam chestii de bagat in geanta, pe care le-am indesat cu fortza. Ca de exemplu, niste pancetta ca sa aiba cu ce face carbonara la Bucuresti, provolone, evident halci intregi de prosciutto crudo si cotto... sa nu uitam de lamaile furate, niste smochine, mandarinutzele de la Villa d'Este... cadourile mele... Cu alte cuvinte am facut ca in filme, am indesat alea acolo, m-am asezat cu curu' pe geanta, m-am lasat cu toate sutele mele de chile, apoi am inchis-o. Doamne ajuta sa nu o deschida aia la vama!

Ca sa imi mai treaca supararea, Domnul Ghid si Bucatarul meu Personal, mi-a facut felul meu preferat, penne cu ton, insa in acele clipe dramatice, nici mancarea nu mai intra cum trebuie. Stiam ca se apropie momentul.

Moment ce a venit cateva ore mai tarziu. Mi-am luat la revedere de la vila unde am stat, de la lamaiul de unde am furat intr-o seara doua lamai (bineee, nu le-am furat eu, am dat doar comanda si mi s-au adus)... de la statia de 707 de unde plecam in fiecare zi, de la chioscul de ziare de unde luam Corierre dello Sport in fiecare dimineata... nimic nu mai era la fel. Si ca sa mai prelungim agonia, inainte de a pleca spre aeroport, ne-am dus in Villa Borghese, la meciul Angliei cu Slovenia. Eh, sa zicem ca a mai trecut timpul intr-un fel... insa cutzitul s-a rasucit dureros, dupa meci, cand ne-am oprit in Flaminio, la o gelaterie. Lacrimi si picaturi de sange au curs pe cornetul de nocciola si banane... ultima mea inghetata in Roma... :((((

Cu regretul sapat in suflet, am mai baut o data apa din Piazza del Popolo, mi-am luat un magnet de frigider cu Colosseo... am mai aruncat o privire care ar fi vrut sa cuprinda tot ce se putea cuprinde din Roma... si am coborat la metrou. Domnul Ghid se tinea de bancuri si radea cu pofta de mutra mea plouata si abatuta. Pai da nene, cand vii si pleci de 20jdeori in si din Roma, ramai cat ai chef si te intorci in tzara cand ai chef... normal ca razi de un biet sufletel de femeie, sensibil si delicat, ce de abia a facut cunostinta cu Roma si s-a si infiripat ceva. Normal! Barbatii astia!

La capatul metroului, in Anagnina, m-am trezit brusc din letargie, nu de alta dar am descoperit ca... eram in pericol sa pierdem avionul, din cauza orarului autobuzelor ce duceau la aeroport. Adica tocmai il ratasem pe ala de 19,20, iar urmatorul pleca la 20, facea juma de ora pana la imbarcari, iar avionul pleca la 20,55. Deci sa te hlizesti pe tine de ras, cat de repede mi-am schimbat eu declaratia din "nu vreau sa plec, m-am indragostit de Roma"... in "aoleo, ce ne facem, daca pierdem avionul, cum mai plecam, bani de bilete". Deci am intrat in priza original. Jumatea aia de ora cu autobuzul curului, care a facut nushcate statii prin Ciampino pana sa ajunga efectiv la aeroport, a fost de infarct. Rugaciuni de ajutor erau ridicate catre cer, in care predomina: "Doamne, stiu ca tu de fapt existi, ajuta-ne te rog, stiu ca e aiurea sa-ti cer asa o favoare, dupa ce nu am mai vorbit cu tine atata vreme si nu am mai baut si noi nici o cafea impreuna, dar crede-ma ca eu de fapt stiu ca existi, si daca existi, fa tu ceva sa prindem avionul asta, si promit ca o sa fiu fata cuminte, si o sa ma duc la biserica, orice, numai sa prindem avionul"

Evident, ca si in precedenta mea vizita la italieni, controlul de vama a fost mai mult decat superficial... nu le-a pasat de lichidele mele (alea din geanta) nici de cadoul meu ascutzit. Pur si simplu am trecut si nu bag mana in foc ca ei ne-au si vazut :)) La controlul actelor in schimb, se miscau cu viteza melcului impiedicat, noroc ca toti aia de la coada se imbarcau catre Bucuresti, altfel ma impacientam rau de tot si cred ca saream coada. Asa am aflat ca de fapt WizzAir nu pleaca la timp, dovada ca a inceput imbarcarea de abia la ora 21,05 cand deja ar fi trebuit sa fie in aer... Sau poate eram eu de vina, ca am pile la ala cu barba alba de sus din cer si a modificat ora de plecare.

Zborul de intoarcere a fost mult mai linistit, deoarece nu mai eram cu usturoiu' in gat ca tot tzaranu', iar pilotu'... mmm, o bunatate de pilot. Atata de bun, ca mi-am dat seama ca aterizam, doar cand am vazut niste lumini pe la geam ca treceau asa cu viteza, apoi am simtit trenul de aterizare pe asflat. Deci cat de bun sa fii tata, sa nu simt eu fix in stomac o aterizare?

In alta ordine de idei, la Bucuresti cum putea sa fie decat ploaie si urat? Noroc ca nu avea ce bucle sa-mi mai strice, si oricum nu mai conta... nu ma mai vedea nimeni, viata mea s-a terminat si ma duceam direct sa ma sinucid. Noroc ca m-asteptau niste surprize: mama cu masina la aeroport, apoi cand am ajuns, biletzel pe masa cu "bine ati venit acasa"... langa cadoul meu, oala de ciorba de legume pe aragaz, snitzele si salata de dovlecei pane cu mujdei de usturoi, iar ascunsa in cuptor, niste varza dulce calita cu carnaciori... plus curatzenie in casa, pisicile (toate 2+5) hranite si ingrijite. Sa tot ai mame d-astea binevoitoare :)

Am mancat, am facut un dush, am mai gasit niste fortza sa ma joc cu matzele si sa ma iubesc cu Taku, care ma tot boscorodea pe limba lui acolo, si imi explica ca i-a fost dor de mine, si e suparat ca l-am lasat singur cu nebunii si nebunele alea, si ca el este mort dupa mine, dar eu nu-l iubesc, ca l-am parasit o saptamana... Din'astea!

De atunci nu mai sunt om. M-am imbolnavit, viata mi se scurge din corp, simt cum ma duc spre lumina alba, aud voci, am halucinatii. De exemplu, merg cu metroul pana la Carrefour sa fac aprovizionare... si ce aud? Prossima fermata: Colosseo, uscita lato destro. Ha? Ce? Unde? Trimit niste mailuri... ma semnez cu Bacio, Pitbu'. Vreau la supermarket Elite, unde Peroni la 0,66 era 70 de centi, nu la Kaufland. Pastele Baneasa deja au primit ignore in favoarea celor grano duro made in Italy. Deci nu se mai poate asa ceva. O sa ma sting inainte de vreme... adio!

Desi imi este enorm de greu si am un gol in suflet, trebuie sa va spun ca... aici se termina micul meu serial, Amore a Roma. Sper ca v-am distrat si v-am molipsit macar putin cu noua mea dragoste... absolut exotica si incitanta. Si cum viata nu mai are sens fara ea, fara Roma, ma duc sa imi pun capat zilelor. Multumesc mamei mele ca m-a facut si muzei mele ca m-a inspirat. Va iubesc pe toti!

- SFARSIT -

Aaa, that was, I think, a good joke. Nu de alta dar drac mort si ratza innecata nu am mai vazut pana acum. Fiti pe faza, pentru ca v-am pregatit multe surprize, nu stiti ce pierdeti. Daca deja regretati ca s-a terminat Amore a Roma... atunci poate ca ar trebui sa va dezvalui faptul ca acesta a fost doar Sezonul 1. Producatorii au discutat cu regizorii si cu actorii posibilitatea realizarii unui sequel, bazat pe imensa popularitate a primei serii de episoade. Dupa prima runda de discutii si dupa stabilirea bugetului necesar realizarii unei noi serii, surse de interior imi soptesc ca deja s-a stabilit prima zi de "filmari". Inca nu sunt in masura sa dezvalui aceasta pretioasa informatie, insa cat de curand se va anunta oficial data lansarii, alaturi poate de un trailer sau un preview spumos. Fiti pe faza!

- va urma... cu siguranta -


marți, 6 iulie 2010

Jurnal de calatorie - Ziua VII


- continuare -


Ziua VII (22 iunie - marti) - Principessa de la Villa d'Este

Premise: in sfarsit, in a saptea zi (desi conform Bibliei, trebuia sa ne odihnim) am planuit amanata vizita la Tivoli. Smiorcaieli medii spre avansate, siptome de boala menlancoliei nebune si diverse alte talente pitbulitziene.

Conditii meteo: soare, apoi innorat, seara ploaie. Racoare toata ziua, lumina misto, atmosfera curata.

Vestimentatie: blugi, maieu si pulover de urgenta

Traseu: Tivoli - Villa d'Este

Promiteam in episodul anterior ca voi ajunge sa va povestesc de Villa d'Este... asa mai de final, pe post de cantec de lebada. Desi pana acum, nu am avut probleme de inspiratie, ba chiar mi-au curs cuvintele destul de lejer... insa gandidu-ma la Villa d'Este... nu stiu ce sa va zic!
Si ma uit la wordpad-ul asta alb, de au ajuns sa ma doara ochii.

Nu sunt umblata prin lume, in afara de Bulgaria de cateva ori si o vizita la Milano, nu am fost nicaieri in afara tzarii. Ca nu am avut ocazia, ca nu am avut cu cine, ca mereu am directionat banii catre alte prioritati, etc. etc. De aceea nu pot sa fac vreo comparatie, sau vreo evaluare pertinenta a locului. Pot doar spune ca este cel mai frumos loc in care am fost vreodata, in viata mea de pana acum, adica si anume in 29 de ani.

Pe "vremuri" eram de parere ca nu conteaza domne chestiile astea... ce sa spun, toti prostii acu' se duc la greci in vacanta, cu 100 euro la nush ce agentie semifantoma, mananca rosii cu branza toata ziua, fac doua mii de poze d'alea cu "eu la terasa", "eu la plaja", "eu si nisipul", "obeliscul si curul meu"... apoi se intorc acas' cu figuri ca domne, fusei in Grecia in vacanta. Normal, privind din perspectiva asta, mai bine stau acasa. Insa pe undeva era si o urma de invidie... ca na, eu am umblat numai cu retardati incapabili, ce nu erau in stare sa zica... (vorba lu' Iatzcu)... FAptura minunata, haidi sa vedem si noi Viena, sa te fac un vals, sa nu murim si noi neplimbati. Noooo, eu am avut parte de d'astia care imi aratau poze cu locurile in care au fost cu Fostele, dupa care mergeam la o terasa de cartier sa bem o bere rasuflata la plastic in timp ce ne cautam de 10 mii de-o paine.

Prietene de-ale mele erau cerute de neveste prin Tunisia, in safari, pe camila, sau prin Antalya, la hamac si cu narghileaua alaturi... altele se duceau in luna de miere prin Sharm el Sheik, sau prin Alpi la schi... io, nici ceruta n-am fost si nici luna de miere n-am avut. In consecinta, mi-am schimbat optiunile. Gata, acum am pretentii. Vreau sa mai traiesc zile ca cea pe care am trait-o in Tivoli. Pentru ca sunt convinsa ca nu o voi uita niciodata. Pentru ca a fost absolut perfecta, iar daca nu acceptati perfectiunea ca tangibila, atunci rectific si spun 99% perfecta... pentru ca tot ce mi-as mai fi dorit de la ea, ar fi fost sa... se opreasca timpul in loc si sa mai porneasca de abia cand as fi avut eu chef. Bine, trecem peste micile mofturi ale ghidului meu personal, care desi s-a trezit regulamentar la 6,30, a trebuit sa astepte sa se trezeasca si Principessa pe la 7,30, apoi sa suporte o serie noua de alintaturi pana la 8 si ceva. Una peste alta, iar s-a facut 9 jumate pana am ajuns de abia la metrou la Eur Fermi, iar efectiv in Tivoli am ajuns pe la 11.

Tivoli este un orasel situat mai sus de Roma cu vreo 30 de kilometri, pe dealurile Sabine, in care ajungi foarte usor cu autobuzul, direct din Roma, de la statia de metrou Ponte Mammolo. Foarte spectaculos este si drumul, prin suburbii vesele si colorate, continuand cu serpentine largi, printre livezi de maslini si terminand fix in inima orasului Tivoli, un oras destul de agitat si plin de turisti... dar na, daca au ce vedea, e normal. Si ca veni vorba, in Tivoli sunt 3 chestii mari si late ce nu trebuiesc ratate: Villa d' Este, Villa Gregoriana si Villa Adriana. Io n-am apucat decat pe prima sa o vad, dar promit ca data viitoare le bifez si pe celelalte doua si ma intorc sa va povestesc.

Daca Villa Adriana este considerata vestigiu roman, fiind construita de Imparatul Hadrian, iar Villa Gregoriana, fiind destul de recenta, cam dupa 1800, Villa d'Este e undeva la mijloc. Mai exact de prin Renastere. Comandata de Cardinalul Ippolito d'Este (fiul Lucreziei Borgia), realizata in mare parte de Pirro Ligorio, unul dintre cei mai mari arhitecti si designeri de gradini din Italia acelor vremuri, reparata, extinsa si modificata pe ici pe colo de urmasul lui Ippolito, Alessandro d'Este, in secolul 17 reprezenta una din cele mai frumoase gradini din Europa. Se spune chiar ca, dupa ce a vazut-o, Ludovic XIV - Regele Soare si-a facut Versailles.

Villa insasi este construita pe doua nivele, cu multe sali nu prea mari, ce dau dintr-una in alta, separate de usi mici de lemn vechi... este plina de fresce, care mai de care mai filosofice, mai religioase, mai istorice, pe tavan, pe pereti, de nu stii in care directie sa te mai uiti. Si ca sa nu-si dezamageasca fanii, Cardinalul Ippolito a considerat insuficiente sutele de fantani si cascade artificiale din gradina, si-a tras izvoare si fantanele mai mici inclusiv in casa. Este una foarte frumoasa, care din pacate nu era functionala atunci cand ajuns eu acolo, pozitionata fix in sala de bal. Probabil avea si utilitate practica... dansai ce dansai, transpirai, te duceai la fantana si te reimprospatai cu putina apa pe fatza sau faceai un concurs de tricouri ude...

Mai spectaculoasa decat Villa (dupa parerea mea) sunt gradinile. Cascade, fantani, arteziene, sculpturi, scari, alei ascunse, garduri verzi, labirinturi, 3 lacuri artificiale pline cu pesti mari, buni de saramura, vegetatie diversa, flori, portocale, mandarine, piersici, dispuse artistic pe panta unui deal si la poalele lui. Celebre sunt Le Cento Fontane (desi le-am numarat si erau mai mult de 100) sau Fontana dell'Ovato... si chiar micul coltz de rai, Fontana della Rometta, unde am gasit tufe de cale albe... care insa nu erau in raza si nu puteai ajunge la ele, asa ca au supravietuit trecerii mele pe acolo. Serios, oricat as incerca sa va descriu, nu reusesc decat sa fiu wikipedia, cautati poze, intrati pe site, sau mergeti acolo, neaparat. Merita cei 10 euro pe care i-am dat de caciula la intrare, oricum poti sa stai toata ziua, sa iei pranzul pe bancutza, sa dormi (cum a facut o persoana pe care nu vreau sa o mentionez aici, de oftica, deoarece eu nu am avut in poala cui sa dorm).

La capitolul ce infractiuni a mai comis Pitbulitza avem asa:
* sarit gard, intrat intr-o zona restricted din gradinile d'Este, prin spatele Fontanei dell'Ovato, pe unde am intrezarit niste cotloane ascunse si cu multa vegetatie, si am zis ca acolo e de mine;
* furat una bucata mandarina dintr-un copac si una bucata portocala mica din alt copac. Le-am luat mici, nu mari, ca am zis sa scap cu suspendare.
Bine, hai sa nu mananc rahat, ca de obicei nu le-am luat eu, am dat doar comanda, si mi s-au adus. Deci scap!
* indecenta publica - la Fantana Mamei Natura (sau aia cu multe tzatze dupa cum i-am auzit pe niste romani pe acolo) a fost cat pe ce sa mai adaug o pereche in cadrul pozei

Au mai fost cativa factori pozitivi ce au facut iesirea la Villa d'Este deosebita... o data faptul ca era marti, si nu erau decat foarte putini vizitatori... De asemenea, era misto ca plateai intrarea, dar stateai cat vroiai tu acolo, iar noi inteligenti ne-am facut provizii cu de-ale gurii, rontzaieli si diverse lichide, de la un supermarket din apropiere, plus ca ne-am si oprit sa mancam o pizza al taglio si bineinteles gelatoooo (caffe, cocco si melone).
Evident cu chiu cu vai si cu multe smiorcaieli, a reusit sa ma smulga de acolo pe la ora 5... mai ales ca incepuse si ploaia. Toata ziua fusese innorat, spre marea mea bucurie, ca nu aveam nici un chef sa ma dispere caldura sau soarele prea puternic, sa-mi strice pozele si sa ma bata in cap mai mult decat ar fi fost necesar.

Ziua s-a incheiat cu o stare de rau generala, din pacate, cu durere de cap, ameteala si greata... pentru ca printre infractiunile mele, m-a mancat undeva sa miros o floare. Un soi de roza ceva, cu un parfum dulce puternic, innecacios, probabil foarte efecienta dupa o noapte de betie. Iti garanta 100% evacuarea si a ultimei urme de alcool in stomac. Adaugati si cativa km pe serpentine, juma de ora cu autobuzul, inca juma de ora cu metroul, si inca juma de ora cu ultimul autobuz ce ne lasa acasa. Deja vroiam sa mor si singura chestie care m-a tinut sa nu o fac, a fost faptul ca as fi facut prea multa lume fericita. Pai nu e pacat asa? Si colac peste pupaza, il mai apucase si pe Domnul Ghid, sa se tina de bancuri, de m-a facut sa rad pana mai aveam putin si vomitam. PFff, doamne cat am suferit!

Va las cu imaginile din Villa in cap, ma retrag si revin pentru ultima zi. Ca mai trebuie sa va aduc si inapoi acasa nu?

- va urma -

sâmbătă, 3 iulie 2010

Jurnal de calatorie - Ziua VI


- continuare -


Ziua VI (21 iunie - luni) - Pitbu' si ceea ce trebuia sa fie o zi la mare

Premise: mai ramasesera doua zile pline in care aveam doua lucruri de bifat: malul marii si Villa d'Este din Tivoli. Am lasat natura sa hotarasca, asa ca luni, nu s-a intamplat nici una din astea doua, deoarece a plouat din nou.

Conditii meteo: ploaie, nori, zabusheala

Vestimentatie: lejereanu, de vara asa, casual de scandal

Traseu: dormitor, baie, dormitor, bucatarie, baie, gradina, dormitor, bucatarie, dormitor, baie, supermarket, bucatarie, dormitor, baie, dormitor

Din pacate nu am ce sa va zic de Roma azi, ne-a sabotat vremea si nu ne-a lasat sa stick to the plan. Asa ca am bagat niste treburi administrative, frecat menta si alte tampenii. Ca program artistic avem de exemplu cules smochine clandestin, furat lamai din curtzile oamenilor, furat prune necoapte si corcodushe. Aaaaa, nu le-am cules eu, eu doar dadeam comanda si mi se aduceau.
Ca program sportiv individual compus si perechi liber impus, am avut lupte greco-romane pe care le-au castigat grecii. Terenul de desfasurare al intrecerilor fiind la parter, s-a utilizat si spatiul suplimentar de joc, si anume gradina si imprejurimile. De fapt agreementul initial specifica clar neparasirea incintei de baza, adica a dormitorului, holului si baii, insa romanii, printr-o miscare perversa, au incercat scoaterea grecilor din joc, prin eliminarea lor din spatiul initial, catre cel suplimentar din aer liber. Din aceasta cauza, in primele reprize, romanii pareau ca au la degetul mic situatia, situandu-se IN casa, blocand pe afara grecii si tragand storurile, insa acestia din urma au revenit spectaculos pe final si au gasit o fereastra deschisa in apararea romana, navalind in hol, invadand si cucerind reduta. Romanii nu au mai avut de ales decat sa se declare invinsi si cuceriti.

Dupa scurgerea si a ultimelor minute din timpul suplimentar de joc, luptatorii aveau nevoie de hidratare intensa, asa ca au ajuns la un armistitziu temporar, ce urma sa le permita vizita la supermarket pentru achizitionarea proviziilor de razboi, care in caz de urgenta puteau fi transformate in munitie cu risc ridicat. Adica: Peroni originala, niste prosciutto, un pepene galben, inghetzata special pentru trupele romane pe post de carburant... si alte maruntzishuri. Intorsi acasa, cu berea in nas, nici romanii, nici grecii nu au mai dorit continuarea competitiei, asa ca s-a ajuns la o intelegere amiabila pentru vizionarea unui film. S-a ales "From Paris with love" insa nu-mi amintesc sa fi vazut sfarsitul, deoareshce mi-au captat atentia alte chestii si m-am luat cu alte activitati, activitati ce puteau fi incadrate la "joc periculos" si lipsa totala de fairplay, adica grecoaicele luau prin invaluire si puneau la pamant (si nu numai) pe romanii ametiti.

Maine va povestesc de o alta zi superba, ce rivalizeaza strans cu ziua in care am facut Turul Romei, si anume ziua Tivoli, Villa d'Este. Pana in acest moment, nu am vazut locuri mai frumoase pe planeta asta, decat poate in poze. Cine a fost acolo, stie ce zic, cine nu, recomand absolut cu cea mai mare tarie posibila... daca ajungi in Roma, este absolut blasfemie sa nu ajungi in Tivoli la Villa d'Este. Dar mai mult despre asta, intr-un episod viitor.

- va urma -

vineri, 2 iulie 2010

Jurnal de calatorie - Ziua V


- continuare -


Ziua V (20 iunie - duminica) - Pitbu' si Roma di notte

Premise: pentru prima data in aceasta superba calatorie, mi s-a permis sa ma trezesc tarziu si sa nu patzesc nimic din aceasta cauza. De ce? Pentru ca pe la ora 6-7 trecute fix, nu mai stiu exact, ca eram ametzita inca de la Porto-ul din seara precendenta, am observat in urma unei cercetari minutzioase ale celor 10 cm de oblon netras de tot peste fereastra... ca si anume, cerul prezinta semne destul de vagi dar totusi amenintatoare de ploaie. Prin semne vagi ma refer la faptul ca ... ploua cu galeata... asa ca planurile noastre pentru o iesire la malul marii s-au anulat brusc. Asa ca ne-am culcat la loc... dar si cand ne-am trezit... sa vezi surpriza!

Conditii meteo: ploaie, racoare binemeritata, umezeala (nu numai in atmosfera)

Vestimentatie: la inceput costumul de gala al Evei, mai apoi insa blugi si pulover, ca sa nu racesc...

Traseu: Piazza Venezia, Colosseo de la departare (ca mi-a fost lene sa mai merg pana acolo) Mausoleul lui Vittorio Emanuele II, Via del Corso si multe stradutze laterale, Pantheon, concert Santa Maria Sopra Minerva, Fontana di Trevi, inapoi in Piazza Venezia

Am dormit ca un bebelush. Dupa dans, prajituri cu lamaie si Porto, o ploaie reconfortanta de dimineata, somn pana mai tarziu... ce poti sa mai speri, ce poti sa mai visezi? Cum sa nu te simti ca o principessa, cand primesti la botul calului, fix in varful ieslei (pardon... patului) suc proaspat stors de mere si morcovi? Aaaaaah si era si duminica, deci timp de alintat, si gadilat, si frecat menta la maxim... si alte chestii care pot fi frecate (de exemplu frunza de busuioc :D). Vitaminele fiind asimilate de "dimineata", am trecut direct la pranz, adica o ciorba romaneasca de fasole, de care, culmea, mi-era o pofta teribila... urmata de un micutz micutz, petit gratarel cu cotlet de porc... si o bucata de lasagna ramasa de aseara... apoi un miiiic desert alcatuit din capshuni si inghetzata... toate stropite asa doar putzintel cu un rosu sec de Tempranillo. Eeei, acum nu trebuie sa va inchipuiti ca am exagerat, nooo, doar am gustat asa un pic, pe varful limbii si o treime de masea...

Cu foamea inca in stomac dupa masa frugala de mai sus... am tras pe dreapta sa ma odihnesc si sa produc linistita celulita. Nu mai stiu cat am dormit, dar cand m-am trezit, am mai frecat menta putin, si daca tot se oprise ploaia, am plecat la o plimbare. M-am dotat cu blugi si pulover de imprumut, ca io nu stiu ce am avut in bagajul ala de mana, dar nici jumate nu cred ca am purtat, mi-am luat sandalele comode si hai in centru pentru o seara tematica. Roma di Notte. De data asta nu am mai luat metroul, ci autobuzul, ca sa savurez cat mai mult din Roma inserata... prima oprire fiind Piazza Venezia. Mi-am aruncat asa un ochi pe Via dei Fori Imperiali, departe spre Colosseo... mda, ce sa spun, frumos luminat dar mi-era asa o lene sa ma duc pana acolo si sa ma intorc... sa ma abat de la traseul bine stabilit de ghidul meu personal... neah, prea complicat. Am admirat nitzel Mausoleul luminat (v-am spus eu ca e mai frumos noaptea) si am purces pe Via del Corso, care culmea, era cam goala pentru ora aceea de seara si de duminica. Probabil ca ploaia ii speriase si pe turisti si pe romani. Cu atat mai bine, castigul meu. Oricum nu am stat prea mult pe Via del Corso, pentru ca m-am vazut bagata pe stradutze, ametzita si imbarligata, de nu mai stiam unde sunt si de ce. Adica fix ce imi place mie.

Sa vedeti voi acolo stradutze d-alea mici, inguste, vechi, pietruite, cu restaurante specifice italienesti, luminate frumos, cu mesele scoase direct pe strada, cu cate un italian simpatic care te imbie sa iei loc in localul lui... o minunatie! Cum inca ma recuperam dupa pranzul frugal... am mers mai departe catre Pantheon, ca p-asta nu-l vazusem nici ziua. Ma rog, nu am vazut mare scofala nici acum, pentru ca era inchis pentru restaurari, l-am admirat pe dinafara, mai exact din fatza lui, unde este o mica fantana, iar in jurul fantanii, o mica piazzeta, iar in piazzeta, un nene tenor care tinea un concert ad-hoc. Adica, nu sunt eu acum critic muzical, dar tipul ala avea super voce si talent, banuim ca poate chiar era tenor de meserie si fiind duminica, mai scoatea si el un ban in plus. Oricum ar fi, ne-a oferit o super reprezentatie cu O sole mio, E lucevan le stelle, ceva de Bocelli si alte doua pe care nu le-am recunoscut. Lumea se stransese ca la urs, unii filmau, altii pozau, altii se sarutau si se tineau de mana... io cred ca jucam table pe margine :)) sa nu deveniti prea siroposi, ca nu imi sta in caracter sa va produc zemuri d-astea dulci.

Ne-am desprins cu greu de nenea tenor, insa nu mergem 10 metri pe langa Santa Maria Sopra Minerva, ca auzim dinauntru niste sunete divine si vedem oameni care intrau liber. Zice ghidul, cica ia sa vedem si noi care e treaba. Nu mica ne-a fost mirarea sa descoperim un concert coral, free entrance, v-am dat linkul pentru ca nu am cuvinte sa descriu ce am auzit si simtit in basilica aceea. Concertul se numea Passion of Italy, sustinut de fapt de patru coruri, insa noi l-am prins numai pe ultimul. Daca am fi stiut de eveniment, am fi mers de la inceput, probabil data viitoare cand voi fi in Roma, voi urmari astfel de manifestari culturale.
Am stat cuminti aproape o ora in Basilica si ne-am incantat urechile, ochii si sufletul cu muzica corului respectiv, am prins si finalul absolut inaltator, urmat de standing ovations... deja atmosfera devenea din ce in ce mai incantatoare, lumina si mirosul deosebit al Romei, adaugand un plus de emotie si sentiment.

Pentru seara aceea sunt absolut convinsa ca Universul a facut el un hocus-pocus si a creat cele mai frumoasa coincidente. Prima data apare tenorul minune care ne introduce in atmosfera, apoi vine concertul de cor, adevarata lovitura, si incheie cu un alt nene, cu vioara, ce ataca solitar, la un coltz de strada, niste bucati de Paganini. Pai poti sa fii stana de piatra si tot storci cateva lacrimi si o soapta timida intr-o ureche. Si ca sa avem si cireasa de pe tort, ne-am dus in vizita la prietena mea foarte buna din Roma, si anume Fontana di Trevi, tot frumoasa, tot romantica, insa de data asta luminata. Am stat de vorba cu ea la o Gelato (anguria si mango, iar the other half a avut nakata si mora)... si am mai fi stat insa era destul de tarziu si daca nu prindeam ultimul autobuz, riscam sa dormim in Colosseo sau sa mergem pe jos. Probabil pana dimineata ajugeam acasa.

Aaaa, acasa! Acasa, ce bine... ne asteptau niste tramezzini cu diverse umpluturi, o adevarata nebunie, un rest de Chianti si un pat nefacut. Somn de voie.

Deja se instalase melancolia, simteam ca vine ziua, e aproape. A ajutat si seara deosebit de culturalo-romantico-nostalgico-lacrimogena pe care am trait-o... duminica, in Roma, departe de Bucurestiul gri, care deja devenise un concept abstract si indepartat. M-am indragostit definitiv, iremediabil si irevocabil... de Roma.

- va urma -