joi, 28 ianuarie 2010

Au tiganii biserica?

Cine mai tine minte tampenia aia din copilarie cu "acele"? Haideti mah! Luai incheietura mainii (nu propria incheietura, ci a unei victime) pozitionai palmele una langa alta si incepeai sa le rasucesti in directii diferite... pana tipa victima, timp in care o intrebai obsesiv: "au tiganii biserica" si aia saraca zicea "au!"... de durere!
Eh, uite asa am zis si eu azi... cand dupa multe chinuri si lupte... am reusit sa ajung acasa intreaga si nevatamata.

Din fericire nu toata ziua a fost dezastru ambulant ci numai o parte din ea, mai exact alea 3 ceasuri rele, modernizate pe joi. Dar a fost suficient incat sa o iau pe ulei.
Prima chestie: exact ca o mamaliga fleshcaita, am cazut cu toate cele 60+ kilograme ale mele, pe gheata la Universitate. Da, o sa spuneti ca nu mai e gheata, ca s-a mai topit, ca e mai cald. Si pot sa vin si eu sa zic ca am cei mai tari army boots ever. Da' vorba lu' nea Marin, ceasu' rau pisica 13. Tocmai cand luam o curba, cu viteza adecvata conditiilor meteo, am pierdut controlul bocancului drept, acesta parasind suprafata trotuarului si cauzand prabusirea mamaligii pe gheata. Aceasta s-a lovit lateral pe aripioara dorsala dreapta, si a aterizat pe celalalt sens... in cot. Daunele au fost estimate la maxim o fisura in cont, fapt care va duce la o durere in cot zilele ce urmeaza, plus blugii si geaca murdare, celulita turtita un pic, mandria patata si o portie de ras.

Nu merg io 50 de metri, deja vorbeam la telefon sa povestesc ce am patit, cand un "om" se apropie de mine, ma scuipa in fatza si merge mai departe. Deja simt ca ati tresarit... nu, nu l-am omorat, si nu ajung la puscarie. De fapt, nu am facut nimic, pentru ca am ramas prea socata si intrigata, ca sa mai am forta sa reactionez. M-am mai certat, injurat, batut cu oamenii pe strada, in metrou, in tramvai, din diverse chestii, ca i-am lezat pe degete, ca i-am deranjat cu geanta sau cu o privire... Astea sunt chestii obisnuite si chiar daca sunt stupide, le inteleg.
Dar sa mergi pe strada, si la un moment dat sa iti vina sa scuipi pe cineva, asa pur si simplu, nici macar boala psihica nu e, ca si deranjatii aia au nevoie totusi de un declansator.
Oricum, pentru vreo 10 minute mi-am dorit sa fi facut kendo ca Mortu' meu, si sa fi venit chiar in acel moment de la antrenament, sa fi avut un shinai sau un boken la mine. Chiar am facut un intreg film imaginar, cu super efecte speciale si o regie absolut fenomenala, cum scot eu shinaiul din teaca, imi iau avant, ma intorc dupa ala, din 2 pasi il ajung si cu o fandare din-aia cu incetinitorul, ii aplic o bucata din fundul gradinii, fix in urechea dreapta, pe la spate.
Fimul s-a terminat brusc fara generic, cand mi-am dat seama ca am traversat o stradutza fara sa ma uit, si un Matiz se oprise fix in picioarele mele. Scurt.

Urmatorul lucru pe care l-am facut a fost sa nu fac nimic. L-am sunat pe Mortu' sa vina sa ma ia, ca sa fiu sigura ca ajung acasa intr-o singura bucata si fara dosar penal. Dar este impropriu spus "acasa" pentru ca aveam programare la dentist.
DA, m-am dus la DENTIST! Numai cand aud combinatia aia mortala de consoane din final ... "st"... ma apuca tremuratul si mi se ridica parul pe mine (ala care mai e)
Ca orice femeie matura, maritata, la aproape 30 de ani, am intrat cu mama in cabinet ca sa ma tina de mana, in timp ce fac vocalize si incerc toate gamele de oracaieli. Am scapat si de acolo cu viata si cu mai putina materie osoasa, insa cred ca o sa imi fac un abonament ceva, ca am 2 masele belite, carie pana la nerv, alta plombata si cariata dedesubt, alta complet goala si cu urme de plomba de acu 15 ani, plus caninii mei de vampir, din cauza carora am purtat aparat cand eram mica, cariati.
Deci bine.

Acu' m-am inchis in casa, mi-am luat anestezic de 60 grade cu aroma de pruna, am scos sigurantele, am inchis gazele, acest text il scriu prin telepatie... si ma rog sa nu cada blocul cu mine.

marți, 5 ianuarie 2010

Si Pitbu' si-a luat jucarie noua !!!

Daca Varu' Iatzcu si-a luat jucarie noua ca sa ne demonstreze inca o data care are putza mica, trebuie sa ma laud si eu cu proaspata mea achizitie, cadou de Craciun de la singurul si unicul barbat din viatza mea (evident pentru ca Iatzcu are putza mica).
Dupa ce a facut sotziorul meu cercetare de piata si calcule amanuntite la buget, stiind ca imi doresc asa ceva de multa vreme... de Craciun mi-a trantit bomba. Ca sa nu mai mentionez ca a fost inspirat sa-mi spuna inainte sa-l ia, ca sa-mi aleg eu modelul exact, ca eu stiu mai bine chipurile caracteristicile alea.
Dragii mei, ca sa nu va mai tin intr-un suspans inutil, v-o prezint pe Cocutza, cuptoarea de paine:



Cocutza este un Moulinex OW5000 de 800W, cu capacitate maxima 1,5 kg de paine, 14 programe presetate, senzor de temperatura, 3 setari pentru rumenire, afisaj LCD, pe langa paine face si alte aluaturi fara coacere, gemuri, dulceturi, checuri... nebunii. Cu alte cuvinte habar nu am sa o folosesc.
Are si carte de retete, insa dupa un atent studiu mi-am dat seama ca imi trebuie si cantar de bucatarie digital cu precizie la 1g. Dupa inca o achizitie, mi-am dat seama ca imi trebuie si ingrediente, nu de alta dar se pare ca Titanul cu 3nule nu e bun pentru paine (asa a zis mama si am testat si eu la ultima paine... a iesit buna, dar prea densa si fainoasa).

Problema mea principala in acest moment este sa ma imprietenesc cu ea, pentru ca se pare ca e mai inteligenta decat mine si ma fenteaza. Prima data cand am facut paine, am scos din greseala cablul din prelungitor (vroiam sa dau cu aspiratorul)... asa ca painea mea, inca in stadiul de coca, a stat degeaba "la crescut" in frigul din bucatarie, vreo 3 ore pana m-am prins de situatie. Evident a trebuit se reiau programul si coca nu mai era ce a fost.
A doua oara cand am facut paine, in loc de lapte praf am pus lapte lichid, ca asa mi s-a parut mie ca scrie acolo (de fapt sunt niste desene idioate).... dar, ma rog, nu am avut mari urmari.
A treia oara si cea mai tare, am facut aluat de pizza. Dupa ce am pus eu toate ingredientele in cuva, si am dat drumul la program, mi-am dat seama ca nu am pus paletele de amestecare pe fundul cuvei, asa ca a trebuit sa bag mana eu in maglavaisul din cuptor, sa montez cu tot cu faina si apa, paletele respective.
Probabil data viitoare o sa uit de tot sa o bag in priza, sau o sa uit sa pun faina, cine stie!
Important este ca am facut o achizitie buna, cu ajutorul careia sigur sigur voi pierde cateva kilograme!!! Painea proaspata, calda, in cantitati mari, este foarte buna pentru silueta, iar combinata cu Finetti, este sanatate curata.

Ah, si daca ati searchuit deja pe Gugle, nu, nu am luat-o de la Domo pentru ca la Altex era cu mai bine de 1 milion mai ieftina.

Sa gatim bine!

luni, 4 ianuarie 2010

De ce nu's buni copiii?

Mi-a comentat cineva un articol mai vechi (asta) si m-am pus din nou pe ganduri. Bine, in plus caut si motive si lucruri de facut ca sa nu ma apuc de niste materiale la care am dead-line joi, plus ca nu m-am mai contrat de mult cu Varu' Iatcu si parca era pacat sa incep anul fara sa "discutam in contradictoriu"
La inceput de an, toata lumea face planuri, trage linii, gandeste... bla bla. Evident, nu numai pentru viata lor proprie, ci si pentru a altora. De aceea, cam multa lume din jurul nostru, ingrijorator de multa chiar se asteapta de la noi sa ii anuntam ca facem un copil. De unde si pana unde, si ce treaba are sula cu prefectura, nu ma intrebati ca nu am reusit sa aflu.
Eh, imi pare rau sa dezamagesc audienta, dar nu e in plan nici un copil, sau cel putin nu in viitorul apropiat, ca sa nu ma hazardez si sa evit contrazicerile alea... lasa ca vezi tu cand treci de 30, o sa vrei copii. Eu as cam paria ca nu.
Dar hai sa fac un efort sa ma explic, poate asa o sa inteleaga si creierele lor de animale reproducatoare. De ce nu's buni copiii?

1. In primul si primul rand iti da peste cap toata viata. Nu sunt o persoana obsedata de control si organizare, insa atunci cand pornesti de la 0 / zero barat, cand te muti in chirie si dormi pe saltea gonflabila si gatesti intr-o singura oala... cand in sfarsit dupa aproape 2 ani, ai ajuns la o oarecare liniste si armonie, te-ai strofocat sa-ti iei si mobila, si una alta prin bucatarie si poti sa spui ca esti pe o oarecare linie de plutire... cu siguranta nu ai nevoie de un copil, sa-ti dea peste cap tot, sa iei totul de la cap, sa reorganizezi dupa nevoile lui si practic sa iti bagi picioarele in tot ceea ce ai construit pentru TINE si doar pentru TINE pana in acel moment.

2. Sunt egoista si egocentrica. Dragii mei, cu greu m-am maritat. Pe cuvantul meu. Greu. Si aici e vorba de alta mancare de peste. Pot sa fac o analogie, dar maritatul nu m-a deranjat deloc din centrul universului meu, ci doar m-a adus mai aproape de alt univers, al carui centru este sotzul meu. Deci suntem doua centre ale unor universuri care traiesc impreuna. Cu copilul nu e asa. Copilul vine si da buzna. E un univers mai mic, care incearca sa-ti ocupe nu numai universul tau, dar si centrul. Si dupa ce-l ocupa, iti lasa si tie un mic teritoriu de granita sa nu zici ca nu mai ai viata personala. Absolut totul va trebui reorganizat si regandit dupa nevoile lui. Totul se invarti in jurul a ceea ce este bine pentru copil, ceea ce trebuie sa faca copilul, ce este nevoie pentru copil.

3. Cheltuiala mare. Si nejustificata. Adica pa ce ca stau in chirie, ca dam un salariu in casa, ca avem restanta la intretinere 2 luni si la lumina 3, ca nu mai am pudra si rimel si nu stiu cand o sa-mi permit acest lux deosebit de mare, de a avea un cacat de rimel... ultimul lucru care imi trebuie acum este un borac zgomotos, cacacios si consumator de bani. O sa ziceti, lasa mah, ca peste cativa ani.... peste cativa ani ce? Peste cativa ani o sa am casa? De unde? Imi pica din cer, mi-o da cadou Ceausescu? Nu, tot in chirie o sa fiu, poate o sa castigam mai bine, o sa ne permitem mai multe, poate. Si daca o fi sa schimbam locatia, asta e, mare scofala. Pai cu un copil nu merge asa. Nu il iei in traista si pleci din chirie in chirie. Ca nu-l aduci pe lume ca sa-l chinui nici pe el si nici pe tine. Ii transmiti viata cand ai ce sa-i oferi, ca doar suntem fiinte evoluate nu tigani de la shatra.

4. Punctul asta deriva din punctul 1. Se fute de tot viata de cuplu. Da, pentru ca deja tati nu mai este important, este important COPILUL. Inteligentii care citesc si or sa zica, vai, ca nu e asa, ca tre sa sti cum sa jonglezi, le zic sa ma lase cu teoriile si sa se uite in practica. Avand in vedere ca eu am doar 1 bucata bunica disponibila, si aia cu posibilitati marunte, adica pensie de 5 milioane, ca sa ne intelegem, ce fac cu copilul cand vreau sa plec in concediu cu sotzul meu? Sau cand vreau sa ma duc la film cu sotzul meu? Sau cand vreau sa ma plimb cu motorul cu sotzul meu? Sau cand vreau sa fac orice altceva DOAR eu cu sotzul meu? Raspunsul: il iei si pe copil, este gresit din start, va rog. Rezultatul, parintii ajung sa renunte la multe, "de dragul copilului" dupa care se intreaba de ce cacat le-a esuat casnicia si de ce au ajuns la divort.

5. Nu simt nevoia de urmasi. Din start, urmasi implica faptul ca vor prelua de la mine si de la sotzul meu, diverse chestii pe care le vor duce mai departe. Da, stiu, toti vor sa fie frumosi si destepti, sa ia tot ceea ce este mai bun din parinti, bla bla bla. De obicei este exact invers. Si eu si Mortu' tragem destul de pe urma parintilor nostri, de pe urma greselilor pe care le-au facut, de pe urma incompetentei sau pur si simplu nepasarii (probabil ca nici lor nu le-a convenit sa ii deranjeze cineva in universul lor perfect). Este o greseala sa consideram ca noi o sa fim mai breji, sau ca o sa avem copii mai bine educati, sau mai sanatosi mintal. Vom face ori aceleasi greseli, ori vom cadea in cealalata extrema ca sa evitam sa facem aceleasi greseli... si exact cand vom fi mai siguri pe noi, ca am fost mai buni totusi si ca am reusit un rezultat mai bun, exact atunci, iubitul si scumpul nostru copil va face un cacat mai mare decat el, ca sa ne demonstreze ca oricat te-ai chinui, oricat ai incerca, nu exista educatie perfecta, nu exista o reteta de succes.
Daca eu m-am plans ca am avut o mama prea severa care incerca sa-mi controleze toata viata, eu probabil o sa imi las adolescentul in pace, si o sa-i acord libertatea pe care nu am avut-o, si o sa-l consider adult, si o sa fac exact ce nu a facut mama. Si probabil peste cativa ani, copilul meu o sa-mi reproseze ca nu l-am iubit, ca nu m-a interesat de el, ca l-am lasat prea mult liber. Si eu o sa raman tablou si o sa ma intreb daca nu era mai bine sa fi fost ca mama.

6. Ultimul punct ar fi ca urasc rozul si bleu-ul. Pentru ca probabil o sa fiu din nou ostracizata ca imi imbrac copilul in rosu. Si pentru ca oricat m-as chinui, pot sa am supriza neplacuta, ca pe la 5 ani asa cand incepe sa aiba personalitate, sa-mi spuna ca vrea haine roz, ca vrea papusi Barbie si reviste cu Hanna Montana, iar mai tarziu, sa ma trezesc ca vine de la o petrecere si asculta manele, desi i-am facut cultura muzicala si i-am bagat pe gat mai mult Strauss de cat pot eu duce. Pentru ca, da, potentialul meu copil poate avea o personalitate care sa nu-mi placa si sa nu am ce sa fac in privinta asta, decat sa accept si sa tac, ca na e copilul meu. Iar cand in sfarsit voi scapa de el la 20 de ani sau cand o pleca de acasa, o sa rasuflu usurata si o sa-mi mai iau 2 pisici, ca pana atunci astea doua n'or sa mai fie.

Asa ca poate sa rasufle usurata soacra-mea. Nu ii fac curand nepotzei, deci poate sa mai spere la un divortz linistit si fara urmari, ca sa isi recapete pretiosul baietzel inapoi acasa sub protectia ei de mama perfecta.

La Multi Ani!